Anul trecut, Tribunalul Constanţa l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe Vasile Purcăr, un bărbat de 56 de ani din Mangalia, judecat sub acuzaţia de omor calificat. Bărbatul a atacat cu apel sentinţa, susţinînd că pedeapsa primită este prea aspră şi că a săvîrşit fapta fiind provocat de faptul că femeia l-a anunţat că vrea să divorţeze şi că are un iubit italian. Magistraţii i-au admis apelul şi i-au redus pedeapsa cu opt ani, urmînd ca el să ispăşească 12 ani. Hotărîrea judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit actului de inculpare, pe 23 martie 2006, Vasile Purcăr a omorît-o în bătaie pe soţia sa Constanţa, proaspăt revenită din Italia, după ce femeia i-a spus că vrea să-l părăsească pentru un italian. După ce a bătut-o cu bestialitate, bărbatul a lăsat-o pe femeie să zacă în pat şi abia a doua zi a chemat o ambulanţă. Prea tîrziu însă, pentru că soţia sa era în agonie şi nu a mai putut fi salvată de medici.