Pedeapsă redusă pentru viol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeapsă redusă pentru viol

Eveniment 11 Februarie 2011 / 00:00 627 accesări

Brăileanul Teodor Fluturaş, de 27 de ani, judecat pentru că a violat o femeie, a reuşit să convingă instanţa Tribunalului Constanţa să îi reducă pedeapsa de 12 ani de închisoare la care a fost condamnat de Judecătoria Constanţa. Magistraţii au decis ca Fluturaş să execute numai nouă ani de detenţie şi au menţinut cuantumul daunelor morale de 10.000 de euro pe care trebuie să îi dea fetei de care a abuzat sexual. Decizia nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, incidentul care l-a adus pe Fluturaş după gratii a avut loc în noaptea de 18 spre 19 iulie 2010, pe plaja din zona de nord a staţiunii Mamaia. Victima violului le-a spus anchetatorilor că a fost la o terasă împreună cu prietenul ei. La un moment dat, cei doi s-au certat, iar femeia a plecat în căutarea unui taxi pentru a ajunge acasă. Procurorii spun că, în apropierea unui camping, ea a fost abordată de doi agenţi de pază care i-au promis că o vor ajuta să găsească un taxi. Unul dintre ei a dus-o pe plajă şi a obligat-o să întreţină cu el relaţii sexuale. După ce a scăpat din mâinile agresorului, victima a sunat la 112, iar în scurt timp oamenii legii au reuşit să îl prindă pe violator. Teodor Fluturaş era angajat la o societate de pază şi protecţie şi, în seara incidentului, asigura paza la un hotel din apropierea campingului unde a găsit-o pe victimă. Urmele de viol au fost confirmate şi de medicii legişti. Pe parcursul procesului, Fluturaş a formulat mai multe cereri de eliberare, motivând că are un copil de trei ani şi jumătate pe care l-a crescut singur de la două luni. El s-a declarat nevinovat şi a spus judecătorilor că acuzaţia care i se aduce este o minciună.



12