Pedeliştii au fost învăţaţi să dea vina pe Nokia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Un fleac. I-am ciuruit!”

Pedeliştii au fost învăţaţi să dea vina pe Nokia

Eveniment 07 Octombrie 2011 / 00:00 364 accesări

COMPORTAMENT… EUROPEAN Nokia dă România pe altă ţară care a avut bunul simţ să-i ofere facilităţi interesante şi adaptate crizei mondiale. Plecarea concernului finlandez nu mai este o noutate, dar ea afectează mii de oameni. Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a participat, ieri, la şedinţa Consiliului Consultativ al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj pentru a discuta cu partenerii sociali problema accesării Fondului European de Ajustare la Globalizare care prevede sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi de a se întoarce pe piaţa muncii. E şi asta o formă de promovare a imaginii personale, că de o reală grijă pentru oamenii de acolo nu putem vorbi. Revenind, după întâlnire, Sulfina a declarat că aşteaptă de la Nokia să se “comporte european” cu angajaţii care vor fi disponibilizaţi. De altfel, ea crede că “o companie de talia Nokia” nu îşi poate permite să acţioneze altfel în Uniunea Europeană. Ministrul a susţinut că reprezentanţii Nokia au promis că vor lua măsuri de protecţie a angajaţilor care urmează a fi disponibilizaţi, însă numai dacă aceştia continuă să îşi respecte obligaţiile contractuale şi de serviciu.

NOKIA E DE VINĂ Dintr-un ziar local din Cluj aflăm că pedeliştii au fost sfătuiţi, de consultanţii de la firma Kensington, să declare că, în ciuda “sprijinului oferit de Guvern”, Nokia s-a dovedit incapabilă să îşi gestioneze afacerile, de aceea a fost nevoită să-şi închidă fabrica de la Jucu, iar locul va fi ocupat de alţi investitori străini. În acelaşi document prezentat de jurnaliştii clujeni, se spune că cei din PDL au mai fost învăţaţi să spună că plecare Nokia din ţara noastră ar fi, de fapt, o oportunitate. Răzvan Săndulescu, senior Partner Kensington Communication, a refuzat să comenteze, spunând că relaţia firmei cu clienţii este strict confidenţială şi se încearcă “promovarea unor abordări corecte”.



12