Pedeliştii constănţeni vor secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeliştii constănţeni vor secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Politică 08 Ianuarie 2009 / 00:00 1146 accesări

Imediat după alegerile parlamentare, PD-L Constanţa a dispărut complet din peisajul politci constănţean, membrii conducerii retrăgîndu-se pentru a negocia eventualele posturi la nivel local. Interesant este faptul că în loc ca în funcţiile ce vor fi lăsate vacante de liberali să ajungă oameni noi din PD-L, pentru acestea sînt propuşi aceiaşi prăfuiţi politicieni. Mai grav este faptul că pentru anumite funcţii se bat chiar actuali parlamentari ai PD-L, care par să nu-i mai intereseze de problemele celor care i-au votat şi i-au trimis în fotoliile parlamentare. Negocierile de la Bucureşti pentru nominalizarea secretarilor de stat din Ministerul Transporturilor au fost sistate din cauza crizei gazelor. Surse din PD-L au declarat că negocierile vor fi reluate cel mai probabil săptămîna viitoare, şi că din partea PD-L Constanţa este nominalizat actualul director al Autorităţii Navale Române, Paul Brînză. Potrivit unor surse din PD-L, Paul Brînză este propus de către democrat-liberali în funcţia de secretar de stat în sectorul aviatic, maritim şi fluvial al Ministerului Transporturilor. Tot pentru această funcţie a fost vehiculat şi numele preşedintelui PD-L Mircea Banias, care ar lăsa senatul pentru funcţia de secretar de stat.



12