Şefii PD-L Constanţa s-au reunite, la sfârşitul săptămânii trecute, în şedinţa de Birou Permanent Judeţean (BPJ). Şedinţa era foarte aşteptată de o parte a reprezentanţilor BPJ, care doreau o serie de răspunsuri de la preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, în ceea ce priveşte restrângerea numărului de persoane din BPJ. Surse din PD-L au declarat că şedinţa a degenerat pe alocuri, locul discuţiilor fiind luat de adevărate dispute, scandaluri care s-au lăsat cu vorbe grele. Întreaga gâlceavă a fost iscată de faptul că preşedintele filialei, Mircea Banias, a decis să restrângă de unul singur numărul mebrilor din BPJ, fără succes însă, întrucât conducerea centrală a partidului a respins demersul lui Banias. “S-au rostit cuvinte grele, foarte grele la şedinţă. A ţinut până seara. Discuţiile au fost atât de aprinse încât s-a lăsat şi cu înjurături, pe blat, pe la colţuri”, a declarat unul dintre pedeliştii din conducerea organizaţiei judeţene. În ciuda faptului că scandalul din PD-L Constanţa a fost discutat de toată lumea, preşedintele PD-L, Mircea Banias, a declarat că nu fost niciun scandal. “Au fost unele neînţelegeri. Probabil că unii s-au supărat foarte tare că PD-L Constanţa este a treia organizaţie din ţară ca numări de voturi obţinute la prezidenţiale”, a declarat Banias. Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, preşedintele PD-L Constanţa s-a prezentat la Biroul Permanent Central cu o listă pe care se aflau şapte persoane propuse pentru a fi excluse din BPJ, sub pretextul restrângeri BPJ. Cei 7 propuşi pentru excludere din BPJ sunt: Laurenţiu Mironescu, Senol Zevri, Dumitru Moinescu, Dionisie Culeţu, Cristian Tănase, Marian Sava şi Iancu Stavrositu.