Pedeliştii vin cu amendamente la buget de dragul opoziţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După ce au dat greş cu al lor

Pedeliştii vin cu amendamente la buget de dragul opoziţiei

Politică 28 Noiembrie 2013 / 00:00 434 accesări

După ce au „construit“ bugete care nu doar că nu au ţinut cont de nevoile românilor, dar au mai şi fost întocmite doar pentru jumătăţi de an, pedeliştii spun acum că nu le convine cum a elaborat USL bugetul pentru anul viitor. Au şi pregătit o pleiadă de amendamente. Mai exact, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că PDL va susţine în comisiile de buget cele 1.400 de amendamente la proiectul de buget, dar nu ştie cât succes o să aibă, deoarece modificările sunt de fond, iar bugetul este de subdezvoltare, construit într-un fel care a nemulţumit pe toată lumea. El a arătat că, la o întâlnire a PDL cu mediul de afaceri, s-a văzut pentru prima dată după 23 de ani că toată lumea este împotriva acestei construcţii bugetare. „Cerem eliminarea taxei de şapte cenţi pe litru de carburant, cerem eliminarea taxelor pe stâp, pe trotuare, pe sonde, pentru că din construcţia bugetară aceşti bani ar urma să fie folosiţi în campania electorală de către USL“, a precizat Blaga înainte de şedinţa BPN al PDL. Afirmaţia liderului PDL naşte o singură întrebare. Toate taxele impuse românilor timp de trei ani, salariile scăzute şi pensiile tăiate au secat buzunarele oamenilor de rând pentru campania electorală a pedeliştilor? Vasile Blaga a mai spus că cei de la USL au trecut bugetul prin comisii în două-trei zile şi că doresc să-l treacă în plen într-o zi şi jumătate. Dezbaterile în comisiile de buget asupra proiectului bugetului de stat pe 2014 au început ieri după-amiază. Preşedintele PDL a declarat că partidul său nu va vota proiectul de buget în forma actuală, deoarece este un buget fanariot, care nu este nici măcar unul de subzistenţă, ci „de involuţie economică“.

Taguri articol


12