Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), pedelistul Silviu Bian, a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii DNA, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 22.000 de euro şi peste 1 milion de lei de la subordonaţi, pentru a vira finanţarea necesară unor proiecte. Procurorii anticorupţie susţin în rechizitoriul transmis instanţei în acest caz că, începând cu 1 iulie 2010, la Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov se derulează două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri europene, pentru care a fost alocată finanţarea maxim admisă în cuantum de 5 milioane de euro pentru fiecare proiect. Anchetatorii susţin că, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al ANOFM şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, a primit suma totală de 1.058.500 lei (echivalentul a 250.574 de euro) şi 22.000 de euro de la opt angajaţi în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR. Banii ar fi fost daţi pentru ca Bian să vireze 25% din costul proiectelor reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Procurorii au pus sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale lui Silviu Bian, în vederea despăgubirii persoanelor prejudiciate.