Tribunalul Constanţa a condamnat, ieri, la pedepse cu suspendare patru persoane acuzate pentru trafic de droguri. Astfel, Ştefan Tibel a primit trei ani, Ionuţ Tibel şi Cătălin Silviu Enache-doi ani şi nouă luni, iar Sorin Dumbravă-doi ani, toate cu suspendare sub supraveghere. De asemenea, instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi Tibel (tată şi fiu) şi a lui Enache. Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanţa. Potrivit actului de inculpare, în seara de 2 octombrie anul acesta, în jurul orei 21.00, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate au prins în flagrant, în faţa City Park Mall, doi tineri care încercau să vândă un kilogram de haşiş. Anchetatorii spun că Enache şi Ionuţ Tibel au venit în faţa mall-ului pentru a încheia afacerea, fără să bănuiască o secundă că au bătut palma cu ofiţerul sub acoperire căruia i-au plasat un kilogram de haşiş. La scurt timp de la încheierea tranzacţiei, cei doi tineri au fost însă reţinuţi de ofiţerii de la Crimă Organizată. În timpul audierilor, anchetatorii au reuşit să afle întreaga structură a reţelei. Poliţiştii spun că drogurile au fost aduse din Spania chiar de tatăl lui Ionuţ Tibel, Ştefan Tibel, care a fost reţinut la mai puţin de o oră de la organizarea flagrantului. Procurorii DIICOT au mai stabilit că Sorin Dumbravă, un amic al lui Tibel senior, a fost cel care i-a dat acestuia o mostră de droguri pe care bărbatul i-a înmânat-o fiului său, ca să o vândă cumpărătorului. În faţa instanţei, Ştefan Tibel a recunoscut că a adus drogurile din Spania, dar a susţinut că nu ştia ce se află în pachet, el fiind doar cărăuşul trimis de celălalt fiu al său, Marian. Ionuţ Tibel a declarat că a decis împreună cu Enache să facă trafic cu rezină de canabis, având în vedere că afacerile pe care le aveau împreună nu mai mergeau. Audiat şi el de instanţă, Enache a spus că a fost o prostie de moment, pe care crede că a făcut-o mai mult din spirit de aventură decât din nevoia de bani, care nu îi lipseau, din moment ce se ocupa cu diferite tranzacţii la bursă, fiind broker. Dumbravă a povestit că este taximetrist şi că îl ajuta pe Ionuţ Tibel cu maşina de câte ori avea nevoie. Despre traficul de droguri, el a spus că nu a făcut altceva decât să îl ajute pe prietenul lui Ionuţ să primească un pachet din Spania, fără să bănuiască ce conţine.