Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vrea ca inculpații care sunt găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor de trafic de persoane sau de trafic de minori, dacă victima moare sau se sinucide, să primească pedepse mai mari decât cele prevăzute de legislația actuală. Oficialii CSM propun modificarea Codului Penal, care a intrat în vigoare în urmă cu un an, și introducerea unor circumstanțe agravante în cazul celor două infracțiuni, astfel încât pedepsele ar putea să ajungă până la 25 de ani de închisoare. Precizăm că, în prezent, traficul de persoane sau de minori se pedepseşte cu închisoare de la trei la zece ani, iar în cazul traficului de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la cinci la 12 ani. Potrivit CSM, art. 210 din Codul Penal ar trebui completat cu un nou articol (4), care ar trebui să aibă următorul cuprins: „Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
NULITATE ABSOLUTĂ Pe lângă cele două modificări legislative, CSM propune şi completarea articolului 281 din Codul de Procedură Penală, care se referă la nulităţile absolute. Conform propunerii CSM, în cazul în care sunt încălcate dispoziţiile referitoare la asistenţa obligatorie a persoanei vătămate, să se aplice sancțiunea nulității absolute. De asemenea, CSM doreşte introducerea unui nou alineat la art. 374 referitor la pornografia infantilă, prin care să se impună aplicarea unei pedepse între unu şi cinci ani pentru „îndemnarea sau recrutarea unui minor cu scopul participării sale la spectacole pornografice, obţinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol la care participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice”. Propunerile au fost avizate de CSM şi au fost trimise Ministerului Justiţiei, cu solicitarea de modificare a Codului Penal.