Curtea de Apel Constanţa a micşorat, ieri, pedepsele primite de trei constănţeni de la Tribunalul Constanţa pentru iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea savârşirii de infracţiuni, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Sebastian Grogloth, Răzvan Marian Scurtulescu şi Gabriel Florin Teliceanu vor sta câte doi ani la închisoare. Iniţial Grogloth fusese condamnat la trei ani, Scurtulescu la patru ani şi Teliceanu la cinci ani. Sentinţa nu este definitivă. Conform actului de inculpare, cei trei tineri au falisifcat mai multe carduri cu datele de identificare ale unor cetăţeni străini şi au retras bani de la bancomate aparţinând Raiffeisen Bank, din Constanţa. Conducerea băncii a făcut plângere la DIICOT cu privire la reclamaţiile mai multor clienţi ai unor bănci din Franţa, care s-au plâns că le-au fost golite conturile bancare. Anchetatorii spun că membrii reţelei au fost filaţi câteva luni şi că printre victimele făcute de aceştia se numără atât persoane fizice cât şi firme.
CONTURI BANCARE GOLITE Potrivit oamenilor legii, ca să facă rost de informaţiile necesare pentru golirea conturilor bancare, indivizii clonau diverse pagini web. După ce obţineau datele confidenţiale de care aveau nevoie, aceştia falsificau cardurile şi apoi retrăgeau banii de la bancomate. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi în urma unor percheziţii domiciliare care au avut loc în decembrie 2010 pe raza oraşului Constanţa Oamenii legii au mai ridicat din casele acestora mai multe unităţi centrale, dispozitive de stocare a datelor, carduri, diverse sume de bani şi câteva laptop-uri, probe care urmează să fie folosite în dosarul instrumentat de procurorii DIICOT. Anchetatorii spun că au fost descoperite carduri contrafăcute numai în locuinţa lui Răzvan Marian Scurtulescu. Ancheta efectuată în acest caz a scos la iveală faptul că nu doar francezii sunt cei păgubiţi. Conform procurorilor, în perioada 2009-2010, indivizii au golit şi conturile unor clienţi ai unor bănci din Statele Unite ale Americii, Suedia şi Slovacia.