Nu ştiu ce iluzii îşi mai face opoziţia la Curtea Constituţională, dar eu cred că moţiunea de cenzură nu mai poate fi întoarsă de la groapă de nimeni, cum zice o veche vorbă populară. Scopul acestui document politic era să împiedice adoptarea noului Cod al Muncii, după cea de a unsprezecea asumare a răspunderii guvernamentale, pe care o comisese cabinetul Boc cu o emfază mai mare decât oricând, însă în urma eşecului de alaltăieri seară nu-i văd pe magistraţii de la CCR dispuşi să se ia de piept cu Traian Băsescu.

Noi, adică alegătorii cei mulţi şi anonimi, unii exasperaţi, alţii speriaţi de-a binelea, cei mai mulţi buimăciţi de complicatele jocuri politice pe care nu mai au răbdare să le înţeleagă şi să le descâlcească pe burta goală, am rămas cu puterea portocalie pe cap, iar guvernul a rămas, la rândul său, cu Avrian Iancu spânzurat în Ardeal, chiar de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu iminenţa unui scandal diplomatic şi cu UDMR în cârcă... Ghinioanele reciproce ale electoratului şi ale Cabinetului Boc nu mi se par deloc egale, ca să nu spun \"asimetrice\"! Este mai uşor să suporţi antipatia populaţiei, ajunsă pe culmile indignării generale şi atât de dramatic exprimată de sondaje încât o poţi vedea şi dacă te-ai afla pe lună, decât să înduri experimentele economice şi legislative pe care actuala putere le încearcă pe pielea românilor în fiecare zi. Chiar dacă nu sunt încă resemnaţi cu pierderea puterii în 2012, băieţii şmecheri de la Bucureşti ştiu măcar că şi-au umplut teşchereaua şi pot ofta cinic: \"După noi, potopul...\" Iar alegătorii, adică noi, cu ce rămân? Păi, rămânem chiar cu potopul!

Din acest punct de vedere, peisajul românesc de după cea mai recentă bătălie politică, în urma căreia ne-am pricopsit cu noul Cod al Muncii, ca un inedit experiment în carne vie, este mai deplorabil decât ceea ce se vede în Japonia, în clipa de faţă. Acolo populaţia măcar ştie că vinovată e natura, aici doar cei ce ne conduc...