În Evul Mediu, peisajul de după câte o bătălie dezvăluia privitorului un câmp plin cu morţi şi răniţi. În România zilelor noastre, după alegerile prezidenţiale şi cele din PSD, peisajul politic este populat cu tot felul de personaje care şi-au pierdut strălucirea de altădată, fiindcă bătălia s-a încheiat şi miza a rămas foarte mică până în 2012, la viitoarele locale şi generale. Poate cu excepţia revizuirii Constituţiei…

În timp ce Traian Băsescu este preocupat de soarta romilor autohtoni, căci restul problemelor cu care este confruntată ţara aflată în plină criză a fost rezolvat, desigur, ministrul Finanţelor îşi permite să facă, vorba lui Boc, “filosofie fiscală” pe buzunarul pensionarilor, Mircea Geoană reapare în peisaj plin de cicatrice politice, PD-L reclamă sabotarea comisiei pentru examinarea proiectului unicameral, Victor Ponta îşi face debutul politic ca preşedinte într-o manieră prea sigură pe sine, iar Crin Antonescu se pregăteşte de congresul liberal prin lansarea unui program personal denumit “prin noi înşine, acum”, care este o parafrază a vechiului slogan PNL de la începutul secolului XX, ameninţând partidul că, în cazul în care nu-i acceptă “moţiunea”, nu-şi mai depunde candidatura la funcţia de preşedinte.

Dacă aş fi fost Gabriel Garcia Marquez, laureat al premiului Nobel pentru literatură, scriam acest editorial dintr-o singură frază, lungind enumerarea de mai sus, aşa cum a încercat şi scriitorul sud-american să experimenteze în romanul “Toamna patriarhului”. Fiecare dintre evenimentele enunţate ar fi meritat un comentariu separat, dar importanţa fiecărui fapt în sine este insuficientă, în egală măsură. Dacă le înşirui într-un singur editorial, faptele îşi pierd şi mai mult semnificaţia. În peisajul de după bătălie din România trebuie să cauţi cu binoclul câte un cadavru politic viu! Mai bine aşteptăm primăvara…

P.S. Despre demisia lui Cristian Diaconescu din PSD voi vorbi în editorialul de mâine.