Peisaj şi culoare în stilul lui Ivanof

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peisaj şi culoare în stilul lui Ivanof

Cultură 21 Iulie 2008 / 00:00 641 accesări

La Galeriile „Amfora“ a fost vernisată, ieri, expoziţia de pictură şi grafică semnată de pictorul Chirică Ivanof, membru al Asociaţiei

Artiştilor Plastici „Amfora“. Invitat special, în expoziţie, a fost Constantin Stoica, artist care se prezintă în faţa publicului cu un autoportret şi cu două portrete, dintre care unul este cel al prietenului său, Chirică Ivanof.

La vernisaj au fost prezenţi criticul de artă dr. Doina Păuleanu - director al Muzeului de Artă Constanţa, preşedintele Asociaţiei „Amfora“, Paul Teodorescu şi profesorul Paul Nicolescu - preşedinte al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa. La eveniment au luat parte colegi de la Asociaţia „Amfora“, precum şi foşti colegi de şcoală sau de serviciu. Scriitorul Geo Vlad i-a dedicat artistului plastic o poezie, pe care a citit-o în faţa celor prezenţi.

Expoziţia semnată de Chirică Ivanof reuneşte 35 de tablouri, în special peisaje în ulei, dar şi în acuarelă. Printre acestea se găsesc şi lucrări realizate în anii ’80, în cadrul taberelor de creaţie din ţară şi din Germania, dar care nu au fost expuse niciodată. Pentru Chirică Ivanof, a picta reprezintă mai mult decît o pasiune, reprezintă un stil de viaţă. Fie că este în biserică sau în tren, artistul are tot timpul la îndemînă un caiet pentru schiţe, pentru a putea imortaliza, în cîteva linii, care, ulterior, vor prinde culoare, tot ceea ce l-a impresionat, stări sau atitudini.

„Chirică Ivanof este un artist sobru şi serios, un om care, întreaga sa viaţă, a căutat să rezolve probleme legate de morfologia limbajului, probleme de stil, de tehnică, de culoare şi de compoziţie. De-a lungul anilor, pictura sa a cunoscut o evoluţie către atmosferă şi culoare, către spaţiile deschise, către o stare de suflet pe care reuşeşte să o creioneze şi să o transmită prin fiecare peisaj, pentru că peisajul este genul său fundamental, în special cel dobrogean. Însă, şi în florile şi în compoziţiile cu personaje se recunosc datele unui stil, o predilecţie pentru culorile deschise, capabile să exprime o emoţie simplă şi nealterată“, a specificat directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

Chirică Ivanof se află la cea de-a 11 expoziţie personală. Evenimentul expoziţional a fost organizat de Asociaţia Artiştilor Plastici „Amfora“ şi de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa.

Taguri articol


12