Peisaje şi grafice semnate Nicolae Dărăscu, la Muzeul de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peisaje şi grafice semnate Nicolae Dărăscu, la Muzeul de Artă

Cultură 05 Martie 2007 / 00:00 1337 accesări

Muzeul de Artă din Constanţa propune publicului o serie de programe atractive, prin intermediul cărora îşi promovează patrimoniul cultural şi care contribuie, semnificativ, la educaţia artistică a vizitatorilor. Din colecţiile muzeului de la malul mării, fac parte şi lucrări pictate de artistul plastic Nicolae Dărăscu (1883 - 1959). Pe simezele Muzeului de Artă sînt expuse peisaje, compoziţii şi grafice create de pictorul român, care a fost influenţat, de-a lungul carierei sale, de impresionism şi neoimpresionism. Constănţenii care vor trece pragul instituţiei muzeale vor observa că aceeaşi picturalitate din pînzele lui Dărăscu este întîlnită şi în graficele sale. În picturile sale, plasticianul subordonează linia culorii, aceasta conturînd detalii, cum ar fi personaje, trepte, ramuri şi ferestre.

Nicolae Dărăscu a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1902 - 1906), iar la finele studiilor din ţară a plecat în Paris. În capitala Franţei, Dărăscu a avut ocazia să cunoască atmosfera atelierului artistului plastic Jean Paul Laurens, iar în anul 1907, a celui patronat de Luc Olivier Merson. În călătoriile sale, Nicolae Dărăscu a fost impresionat de misterul Veneţiei ("Palat veneţian", dar şi de colinele Balcicului şi de bulevardele bucureştene - "Calea Victoriei sub ploaie"). După ce a studiat autori ai unor volume de artă, plasticianul a fost influenţat, în creaţia sa, de expresivitatea de natură matissiană, aceasta determinîndu-l să-şi reducă paleta coloristică la roşu, galben, verde şi albastru, redarea luminii cromatice făcîndu-se prin juxtapunerea acestora. Pictura lui Nicolae Dărăscu pune accentul pe redarea formei prin culoare, putînd fi caracterizată prin amploarea viziunii. Pictorul român este şi autorul unor compoziţii cu nuduri feminine de mari dimensiuni, dar şi a unor peisaje - "Cimitir turcesc", "Peisaj argeşean".

Cea mai importantă expoziţie personală a artistului a fost vernisată în anul 1936, la Galeriile Dalles, unde a expus 85 de lucrări, în care a abordat diferite teme. Prima recunoaştere a meritelor de artist a venit odată cu numirea sa în funcţia de profesor suplinitor şi apoi titular la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Plasticianul şi-a dovedit calităţile profesorale, insuflîndu-le studenţilor săi respectul pentru natură şi pentru construcţiile riguroase.



Ştiri recomandate

12