Pelerinajele, afaceri frauduloase în numele Bisericii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenţie! Nu vă lăsaţi înşelaţi!

Pelerinajele, afaceri frauduloase în numele Bisericii!

Eveniment 22 Octombrie 2013 / 00:00 4687 accesări

După vinul duhovnicesc vândut în numele Patriarhiei Române de către afacerişti „inspiraţi”, a venit rândul pelerinajelor să fie folosite ca monedă de schimb pe coordonata mersului pe încredere, credulităţii, proastei informări, pe de o parte, şi pe cea a profitului financiar, pe de alta. Pelerin, pelerinaj... auzim des aceste cuvinte, pomenite în diverse ocazii şi neavând neapărat legătură cu veşmântul iniţial al sensului. În vremurile noastre, a devenit o modă să mergi în pelerinaj. Destinaţiile sunt pe alese şi, din păcate, la fel şi agenţiile de turism care se ocupă cu organizarea unor astfel de evenimente. Ei, şi dacă tot iniţiezi o călătorie în care să ai grijă de fiinţa interioară, te preocupă, firesc, şi condiţiile existenţiale pentru fiinţa exterioară: câte stele au cazarea, masa, transportul etc. Şi, din păcate, aici se opresc preocupările celor care doresc să pornească în pelerinaje prin ţară sau prin lume. Puţini sunt aceia care verifică credibilitatea agenţiilor de turism, a persoanelor fizice sau parohiilor cu care pleacă în parcursul spiritual. În ultima perioadă, Patriarhia Română a fost asaltată de numeroase plângeri de la pelerini nemulţumiţi de serviciile turistice şi religioase de slabă calitate şi de lipsa contractelor, facturilor şi bonurilor. Oamenii au fost „induşi în eroare de organizatori că şi-ar desfăşura activitatea turistică cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR)”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

„M-A TENTAT PREŢUL FOARTE BUN” „Scria şi pe site: cu binecuvântarea BOR”, declară Constantin C., un constănţean păţit, care recunoaşte însă: „aşa-mi trebuie. M-a tentat preţul foarte bun şi parcă m-am legat singur la ochi. Am găsit anunţul pe un site de socializare şi scria că domnul Marian organizează pelerinaje la... şi aici erau mai multe destinaţii. Eu am ales un tur în Grecia, şapte zile, 300 de euro cu totul: drum, cazare, masă, intrare la obiective turistice etc. L-am sunat pe domnul Marian, care a fost foarte amabil, a zis că să-i dau banii când ne întâlnim, la Bucureşti. Şi m-am dus. Ghidul nu avea nicio treabă cu religia, ne citea cele câteva rânduri de pe spatele unor vederi şi se făcea că vorbeşte la telefon când îl întrebam câte ceva. De cazat, ne-au cazat la diverse moteluri... Ştiţi cum se spune la noi, „cu gândaci în cameră”. Ei bine, nu erau gândaci în cameră, dar aşternuturile erau murdare, farfuriile erau murdare, servirea - sub orice critică şi toată lumea era foarte nervoasă şi grăbită să termine cât mai repede turul. Autocarul era ca vai de el, intra fum negru pe geam şi scârţâia din toate încheieturile. Ce să mai zic? N-a fost cea mai reuşită experienţă din viaţa mea. Şi în niciun caz nu a fost o experienţă spirituală”. Şi acesta este doar unul dintre sutele de exemple de decizii regretabile luate pe criteriul preţului scăzut.

Reprezentanţii Patriarhiei Române atrag atenţia asupra „pretinselor pelerinaje la locuri sfinte creştine din ţară şi străinătate organizate, fraudulos, în numele BOR de unele agenţii de turism, persoane fizice şi chiar parohii care oferă servicii turistice sub standardele de calitate şi încalcă legislaţia românească şi europeană în vigoare”. Unii organizatori induc în eroare pelerinii prin menţionarea, pe site-urile de prezentare, că ar avea binecuvântarea Bisericii, iar în Bucureşti, majoritatea acestora stabilesc ca punct de plecare Dealul Mitropoliei, tocmai pentru a crea falsa impresie că au girul Patriarhiei Române, aşa cum au sesizat unii credincioşi, se mai arată în comunicatul Patriarhiei.

PELERINAJE FALSE = EVAZIUNE FISCALĂ Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, între problemele sesizate se numără condiţiile de cazare improprii sau precare, ceea ce denotă lipsă de respect şi de responsabilitate faţă de pelerini. „Asistenţa religioasă lipseşte sau este asigurată de preoţi cu statut canonic incert sau chiar falşi preoţi. Informaţiile despre locurile şi obiectivele turistice vizitate sunt incomplete şi uneori chiar eronate, fiind oferite de persoane neautorizate, fără atestat din partea Ministerului Turismului. Organizatorii unor astfel de pelerinaje nu încheie contracte de prestări servicii turistice conform legii, nu eliberează factură fiscală pentru banii încasaţi şi practică evaziunea fiscală, având ca singur scop doar câştigul financiar personal”, se mai arată în comunicat. Potrivit aceleiaşi surse, pentru evitarea unor astfel de situaţii neplăcute, Patriarhia Română recomandă credincioşilor care doresc să participe la pelerinaje „să se adreseze Birourilor de pelerinaje înfiinţate de BOR cu scop misionar, iar nu comercial, care nu urmăresc câştigul financiar, ci folosul duhovnicesc al pelerinilor. Înfiinţate potrivit legislaţiei româneşti şi europene în vigoare, acestea oferă asistenţă religioasă şi servicii turistice de cea mai bună calitate, dovadă fiind numărul tot mai mare de credincioşi ortodocşi din ţară şi străinătate care optează pentru a merge în pelerinaj cu birourile de pelerinaje ale Patriarhiei Române”.

LA CONSTANŢA Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş, la Constanţa nu s-au înregistrat astfel de cazuri. „Pelerinajele la locurile sfinte, organizate de biserică, se fac exclusiv în prezenţa unei persoane care să poată furniza informaţii corecte, concrete şi reale despre locul respectiv sau istoria lui, care să poată oferi, dacă este cazul, consiliere religioasă sau chiar sfat duhovnicesc, după nevoile şi cerinţele credincioşilor. Arhiepiscopia Tomisului nu are propria agenţie de turism, ci avem un protocol semnat acum cinci ani cu o agenţie agreată, care organizează pelerinaje. Părintele Grigore Mihai este cel care însoţeşte pelerinii. De la pelerinii constănţeni nu am avut niciodată plângeri”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.

FERIŢI-VĂ DE PREA MULTELE OFERTE DE PE SITE-URI! La o simplă căutare pe internet, industria mersului în pelerinaje te face KO. Sute de site-uri îţi propun să fii pelerin în cele mai diverse forme. Îţi aduni singur grupul de prieteni şi ai o reducere, te afiliezi unui grup gata format şi nu mai ai reducere, poţi să îţi faci rezervare online, poţi să cauţi plecările în funcţie de numărul de stele dorit pentru cazare sau transport sau în funcţie de cât timp vrei să petreci la destinaţie (stai şi la slujbă sau doar te rogi, dai acatiste, cumperi un suvenir şi pleci). De asemenea, există oferte de genul „călătoria spirituală la pachet cu turismul de chilipiruri” şi astfel împuşti doi iepuri deodată: îţi cureţi şi spiritul şi iei şi haina de blană la superofertă din Turcia. Din păcate, industria a întinat adevăratul spirit al „pelerinului rus”, îndepărtându-se tot mai mult de adevărata definiţie a pelerinajului, aşa cum apare ea în dicţionarele religioase: „călătorie a credinciosului care merge să se roage la locurile sfinte”. Atât de simplu.

ANALIZĂ ÎN SFÂNTUL SINOD Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei, problema pelerinajelor organizate de agenţii de turism, persoane fizice şi parohii fără binecuvântarea BOR va fi analizată de Sfântul Sinod la proxima şedinţă sinodală, pentru adoptarea unor măsuri cu scopul prevenirii unor astfel de situaţii nedorite pentru clerul şi credincioşii ortodocşi care doresc să viziteze locuri sfinte creştine în ţară şi străinătate.



12