Pelerini din ţară, la slujba de pomenire a Părintelui Iustin Pârvu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jumătate de an de la plecarea la ceruri Duhovnicul României - iubitorul de oameni

Pelerini din ţară, la slujba de pomenire a Părintelui Iustin Pârvu

Social 16 Decembrie 2013 / 00:00 548 accesări

UN SFÂNT De jumătate de an, Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, a plecat şi veghează asupra credincioşilor din ceruri. Faptele şi moştenirea sa spirituală au rămas pe pământ, printre miile de credincioşi care-l privesc şi acum cu evlavie ca pe “Omul lui Dumnezeu”. La şase luni de când Părintele a trecut la cele veşnice, la Mănăstirea Galeşu-Poarta Albă, ctitorie a Părintelui, a avut loc slujba de parastas la care au venit aproape 200 de pelerini din mai multe zone ale ţării. Cei care l-au cunoscut direct pe Părintele Justin spun că pe 16 iunie 2013 s-a născut un sfânt. “Părintele Iustin Pârvu a fost un om special. El a fost căutat de creştinii din toată ţara. Chiar românii din afara ţării îl căutau întotdeauna când mergeam la Petru Vodă, la mănăstirea pe care a întemeiat-o şi aşezământul pentru bătrâni şi copii, erau un şir de oameni care voiau măcar să se atingă de el sau să le spună o vorbă frumoasă. Mulţi oameni s-au întors la credinţă datorită Părintelui Iustin”, a declarat Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Înalt Prea Sfinţia Sa a spus că Părintele a fost o candelă aprinsă. “În vreme de pace şi linişte s-a răcorit în rugăciune şi dragoste, pentru că a primit pe toţi oamenii care veneau la el cu diferite dureri şi necazuri, cu îndoieli şi cu răvăşirea minţii şi a inimii. Pe toţi i-a adus la bucuria dragostei şi la credinţă. Chipul său era temător, avea blândeţea şi dragostea Sfântului Evanghelist Ioan, dar avea şi înţelepciunea şi răbdarea Sfântului şi Dreptului Iov”, a spus Arhiepiscopul Tomisului. Totodată, a arătat ÎPS Teodosie, Părintele Iustin Pârvu avea bucuria de a mulţumi pentru suferinţe, necazuri, asupriri şi nedreptăţi şi de a le înălţa pe toate acestea ca ofrande. Dar, mai presus de toate, s-a îngrijit ca locurile de jertfă unde au suferit şi au murit mulţi oameni să le transforme în jertfelnice închinate lui Dumnezeu. Este şi cazul Mănăstirii de la Galeşu-Poarta Albă, care este ctitoria sa. Lăcaşul de cult a fost închinat tuturor deţinuţilor politici care au fost forţaţi să muncească la Canalul Dunăre - Marea Neagră în perioada 1949 - 1953. Biserica este ridicată pe locul fostelor barăci în care erau cazaţi aceştia şi unde au îndurat suferinţe cumplite. Credincioşii prezenţi la slujba de pomenire a Părintelui îşi amintesc de el ca un om blând şi iubitor de oameni. „Îl văd ca pe un sfânt. Am fost de câteva ori la Sfinţia Sa, la mănăstire, şi am primit multe sfaturi duhovniceşti. Spre bucuria mea, l-am cunoscut pe părinte. Era un om foarte blând şi aveai ce învăţa de la Sfinţia Sa“, a spus o măicuţă de la Mănăstirea Strunga. „Foarte mult m-au impresionat suferinţele, sfaturile pe care le-a dat celor aflaţi în suferinţă“, a spus o femeie. O altă credincioasă îşi aminteşte de Părinte ca un mare luptător. “A fost un mare om pentru credinţă şi ortodoxia română. A luptat foarte mult pentru cei care au fost în lagăre şi închisori. Am venit în pelerinaj special pentru slujba de pomenire a părintelui, cu dragoste şi cu mare bucurie”, a spus femeia.

PRIGOANA Părintele Iustin Pârvu, considerat “un adevărat apostol al neamului românesc”, „un patriarh al monahismului jertfelnic românesc”, a încetat din viaţă la vârsta de 94 de ani, după o cumplită şi îndelungată suferinţă. Părintele arhimandrit face parte din galeria celor cinci mari duhovnici ai României, alături de Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae şi Arsenie Papacioc. El a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani de închisoare. Nevoitorul pentru ţară şi credinţă, Iustin Pârvu, a muncit în multe închisori ale ţării: Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud. În 1992 a întemeiat Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, pe care a închinat-o martirilor români din închisorile comuniste.



12