Pelerinii s-au călcat în picioare la Mănăstirea Peştera Sfîntului Andrei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pelerinii s-au călcat în picioare la Mănăstirea Peştera Sfîntului Andrei

Eveniment 01 Decembrie 2008 / 00:00 1099 accesări

Sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei a transformat Dobrogea, pentru cîteva zile, în centrul spiritual al României. În pofida impresionantelor forţe de ordine mobilizate pentru acest mare praznic, puhoaiele de credincioşi s-au călcat în picioare pentru a ajunge la peştera în care a trăit creştinătorul românilor. Sosiţi la mănăstire încă de săptămîna trecută, unii petrecîndu-şi noaptea în maşini, în biserică sau în apropierea lăcaşului de cult, credincioşii au participat la Sfînta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. După slujbă a fost organizată tradiţionala agapă creştină, în acest sens fiind pregătite cîteva mii de pachete cu mîncare şi apă minerală pentru pelerini. În cuvîntarea sa, IPS Teodosii le-a cerut pelerinilor să aibă răbdare pînă cînd vor ajunge să se închine în faţa moaştelor Sfîntului Apostol Andrei pentru că ar putea avea de aşteptat mai multe ore, din cauza numărului mare de participanţi. De altfel, pentru a ajunge la raclă, credincioşii care au stat la coadă au avut de trecut prin mai multe filtre ale jandarmilor. Potrivit, purtătorului de cuvînt al Grupării Mobile Tomis Constanţa, locotenent colonelul Sorin Mustăţea, aproximativ 100 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona mănăstirii şi au acţionat pentru fluidizarea traficului, dar şi pentru protecţia participanţilor şi prevenirea busculadelor. Acesta a mai precizat că a fost interzis comerţul neautorizat în zonă şi introducerea în incinta mănăstirii de băuturi alcoolice, materiale pirotehnice şi obiecte contondente. Potrivit cercetătorilor, locul în care a sălăşluit şi s-a rugat Sfîntul Andrei este un lăcaş de cult este unic în spaţiul monastic, incluzînd primul altar creştin de pe teritoriul românesc şi un izvor în apropierea mănăstirii. La Mănăstirea Peştera Sfîntului Andrei se află relicvariul ce conţine o parte din moaştele Apostolului, dăruite Arhiepiscopiei Tomisului în anul 2003, de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.



12