Filmele „Nuntă în Basarabia“, „Despre oameni şi melci“ şi „Amintiri din epoca de aur“ vor fi proiectate, în acest weekend, la Festivalul de Film „Karawan - Il sorriso del cinema romeno“ din Capalbio, Italia. Astăzi, de la ora 21.00, va fi proiectat filmul „Nuntă în Basarabia“, în regia lui Nap Toader, realizat în 2010, iar mâine, de la aceeaşi oră, va putea fi urmărită pelicula „Despre oameni şi melci“, de Tudor Giurgiu, realizată în 2012.
Duminică, filmul omnibus „Amintiri din epoca de aur“, avându-i ca regizori pe Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu, va fi proiectat de la ora 21.00.
„Karawan - Il sorriso del cinema romeno“ este un festival de film itinerant, susţinut de Accademia di Romania în Roma, care ajunge în oraşul Capalbio, unde există o importantă comunitate de români. Festivalul este realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român şi Primăria Capalbio.