Ieri, 2 aprilie, a fost ultima zi de plată a impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, aferente primului semestru al anului în curs. Contribuabilii nu au lăsat plata acestor obligaţii pentru ultima zi, astfel că la ghişeele Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) nu se mai regăsea mulţimea de altădată. La SPITVBL au fost deschise toate ghişeele, conform noului program de funcţionare, intrat ieri în vigoare: lunea, marţea, miercurea şi vinerea, între orele 08:30 şi 16:30, iar joia, între orele 08:30 şi 18:30. Contribuabilii care nu şi-au plătit în termen datoriile la bugetul local - impozitul pe clădiri, impozitul pe terenul din intravilanul localităţilor, taxa pe mijloacele de transport, taxa pentru garaj şi taxa de habitat - vor suporta penalizările de rigoare, respectiv 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere. Cei care au venit însă şi şi-au achitat obligaţiile către bugetul local pentru întregul an au beneficiat de bonificaţia de 5%.