Firmele şi persoanele fizice care nu vor achita la scadenţă obligaţiile fiscale datorate bugetelor locale vor plăti lunar o majorare de întârziere reprezentând 2% din valoarea de rambursat până la stingerea datoriei, potrivit unui proiect de OUG care modifică Codul de Procedură Fiscală. „Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”, se arată în proiect. Motivaţia introducerii acestui sistem este aceea că, în condiţiile în care organele fiscale locale gestionează peste 12 milioane de contribuabili, acest sistem permite o simplificare administrativă şi o creştere a eficienţei organelor fiscale locale.