Începând de luni, contribuabilii constănţeni care nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale până la termenul scadent sunt buni de plată. Persoanele fizice şi juridice vor plăti, pe lângă obligaţiile pe care le datorează la bugetul local pentru semestrul doi, şi penalităţi de întârziere. Conducerea Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa îi atenţionează pe contribuabili că până vineri ar fi trebuit să achite impozitele şi/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren, habitat, mijloace de transport, garaje, telefonie mobilă şi pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa. „Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv“, a declarat directorul executiv al SPITVBL, Virginia Uzun. Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua atât la ghişeele instituţiei, cât şi la oficiile poştale din localitate, la ghişeele băncii Garanti sau pe Internet, prin intermediul cardului bancar, accesând site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Plata electronică”.