Penicilina Iaşi s-a retras din DA1 la volei feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Penicilina Iaşi s-a retras din DA1 la volei feminin

Sport 29 Octombrie 2010 / 00:00 630 accesări

După doar trei etape scurse din actualul sezon, Divizia A1 de volei feminin a rămas fără una dintre cele mai galonate competitoare. Fosta campioană Penicilina Iaşi s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare, cauzate de neînţelegerile dintre conducerea clubului şi reprezentanţii principalului susţinător al echipei, fabrica de medicamente Antibiotice S.A. Decizia grupării moldave a fost anunţată oficial de către Federaţia Română de Volei, care a transmis câte o notificare oficială în acest sens către toate cluburile din prima ligă, retragerea fiind confirmată şi de Comisia de Competiţii. Fondat în 1961, clubul ieşean a început să evolueze în prima ligă încă din anul următor şi a cucerit de-a lungul timpului două titluri de campioană. „Într-o vreme atât de crudă şi nedreaptă a unei crize care pare să nu se mai termine apar, inerent, şi pierderile neplanificate. Obosită şi săracă, faimoasa echipă Penicilina din Iaşi nu a mai putut să ţină pasul cu vremea. Emblematicul Nicolae Roibescu, bătrânul părinte al echipei de volei, a anunţat, cu lacrimi în ochi, ieşirea de pe scena Diviziei Naţionale a formaţiei Penicilina Iaşi. Spune o zicală că, pentru învinşi, nu există nicio scăpare, dar învingătorul este acelaşi flagel al României pentru care, iată, nici... penicilina nu a avut leac”, a spus Costinel Stan, directorul tehnic al echipei CS Volei 2004 Tomis Constanţa. Conform regulamentului, toate rezultatele înregistrate în acest campionat de Penicilina Iaşi vor fi anulate. În plus, timp de trei sezoane, până în 2013-2014, clubul nu mai are voie să participe la competiţiile organizate de Federaţia Română de Volei.

Clasament

1. CSV 2004 Tomis 3 3 0 9:0 9

2. Ştiinţa Bacău 3 3 0 9:1 9

3. Unic Piatra Neamţ 3 3 0 9:3 8

4. CSU Tg.Mureş 3 2 1 6:5 6

5. Dinamo Bucureşti 3 1 2 6:6 4

6. Pro-Volei Botoşani 3 1 2 5:7 4

7. SCM U. Craiova 3 1 2 5:6 3

8. CSM Lugoj 2 1 1 3:5 2

9. CSM Sibiu 2 0 2 1:6 0

10. CSM Bucureşti 2 0 2 1:6 0

11. U. Jolidon Cluj 3 0 3 0:9 0



12