Dezinteres, rea-voinţă, neînţelegerea pe deplin a gravităţii fenomenului, sunt doar câteva dintre posibilele motive pentru care fosta guvernare portocalie a ales să ignore cu desăvârşire problema zonei costiere în ultimii patru ani. Mai grav este faptul că, prin lipsa de interes manifestată, autorităţile centrale au imobilizat toate proiectele de reabilitare a zonei costiere realizate pe plan local, transformând autorităţile locale în martori neputincioşi ai degradării litoralului. Cum anume au reuşit o asemenea „performanţă”? Răspunsul este simplu. Pentru a putea transforma în realitate nenumăratele proiecte realizate pentru protejarea, reabilitarea, modernizarea zonei costiere, autorităţile locale aveau nevoie şi de avizul Comitetului Naţional al Zonei Costiere (CNZC). Pentru că în ultimii patru ani comitetul a existat doar pe hârtie, membrii acestuia neîntâlnindu-se din diferite motive mai mult sau mai puţin reale, avizele nu au putut fi obţinute. Din CNZC fac parte, potrivit directorului Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanţa, dr. ing. Simion Nicolaev, peste 40 de reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai autorităţilor locale, ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor nonguvernamentale de la nivelul judeţului nostru.
PREŞEDINTELE COMITETULUI ESTE, POTRIVIT INFORMAŢIILOR POSTATE PE SITE-UL MINISTERULUI MEDIULUI, SECRETARUL DE STAT PENTRU APE DIN CADRUL INSTITUŢIEI
„Şedinţele comitetului sunt convocate de preşedintele CNZC, el fiind singurul care are această atribuţie. În ultimii patru ani, nu a fost convocată nicio şedinţă”, a declarat dr. ing. Simion Nicolaev.
UNDĂ VERDE PENTRU REABILITAREA FALEZELOR Din fericire, venirea la Putere a actualului Guvern a însemnat şi schimbarea preşedintelui CNZC. Numit în funcţia abia săptămâna trecută, noul preşedinte, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Emil Moţ, a convocat, pentru ieri, şedinţa CNZC, prima din ultimii patru ani. Manifestarea a avut loc la sediul Institutului „Grigore Antipa”. „Şedinţa de astăzi (ieri – n.r.) a fost legat constituită, fiind prezenţi peste două treimi din numărul total de membri. Este un moment în care se vede clar că atât autorităţile locale cât şi specialiştii de mediu îşi doresc să se implice în proiectele realizate pentru zona costieră şi doresc avizarea lor”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Cristian Bărhălescu, prezent la întrunirea de ieri. În doar trei ore (plus minus câteva minute), membrii CNZC au aprobat mai multe proiecte de interes vital pentru litoralul românesc. Printre realizările zilei de ieri se numără şi prezentarea planului zonei costiere. „Acest plan, realizat pentru zona costieră din dreptul staţiunii Mamaia, Centru, Tomis Nord, Tomis Sud, Eforie Nord şi Eforie Sud face parte din masterplanul pentru zona Năvodari-Mamaia-Constanţa-Eforie, în cadrul căruia se urmăreşte protejarea zonei costiere. Practic, aprobarea planului pentru respectivele zone este cel mai important pas în demararea lucrărilor concrete de reabilitare a falezelor, lucru care se încearcă de aproape doi ani”, a declarat directorul Institutului „Grigore Antipa”.
REFACERE PUZ PENINSULĂ Un alt proiect aprobat în cadrul şedinţei CNZC de ieri are în vedere refacerea planului urbanistic zonal pentru zona Peninsulă a oraşului Constanţa (fiind aproape de faleză, este nevoie de avizul Comitetului pentru toate proiectele privind această zonă). „Pentru zona peninsulară s-a deschis posibilitatea amenajării acesteia, a deschiderii proiectelor europene care erau în aşteptare, astfel încât Primăria şi toţi investitorii din zonă să-şi poată derula activitatea”, a declarat secretarul de stat Bărhălescu. Unul din proiectele realizate de autorităţile locale pentru zona Peninsulă, cu fonduri europene, prevede reabilitarea Pieţei Ovidiu, prin care Primăria Constanţa doreşte să facă primii paşi pentru transformarea zonei peninsulare într-un punct de atracţie turistică.
PENTRU ÎNCADRAREA PLATFORMEI PIEŢEI OVIDIU ÎN SPIRITUL EPOCII ŞI PENTRU PUNEREA ÎN VALOARE A EDIFICIILOR CULTURALE DIN ZONĂ, SE VOR FACE O SERIE DE INVESTIŢII CARE VOR SCHIMBA TOTAL IMAGINEA DE ASTĂZI A ZONEI PENINSULARE
Zonele verzi vor fi reamenajate astfel încât să ofere întregii zone un aer de prospeţime. Pe latura cealaltă, cea care face legătura cu intrarea în Portul Constanţa, prin proiect vor fi reabilitate străzile Vasile Canarache, Marc Aureliu şi intrarea Vasile Canarache şi adaptate circulaţiei pietonale. Pentru că vorbim despre o zonă exclusiv pietonală, accesul vehiculelor în Piaţa Ovidiu va fi restricţionat. Proiectul urmează să fie finalizat anul viitor. Tot în cadrul proiectelor dedicate zonei peninsulare intră şi cel referitor la reabilitarea falezei, precum şi a străzilor din vechiul centru al Constanţei. De asemenea, în şedinţa CNZC de ieri au mai fost aprobate, printre altele, şi proiectele de urbanism zonal din Năvodari, care prevăd dezvoltarea unei zone pietonale şi a unui complex rezidenţial.