Un raport realizat de Organizaţia World Health şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor a evidenţiat starea precară în care se află închisorile româneşti şi riscul îmbolnăvirii de tuberculoză al deţinuţilor. Astfel, tuberculoza este considerată o problemă majoră de sănătate în penitenciare. Specialiştii sînt de părere că TBC-ul este întîlnit mai frecvent în două regiuni epidemiologice ale lumii: Africa şi Europa de Est. “În Europa de Est situaţia este mai gravă din cauza existenţei unui rezervor de cazuri infecţioase cu forme de TBC rezistente la medicamente şi din cauza unor sisteme de sănătate inadecvate, ceea ce are ca rezultat managementul defectuos al cazurilor şi apariţia de noi pacienţi a căror boală este rezistentă la medicaţie”, se susţine în documentul întocmit de cele două instituţii. Specialiştii spun că tuberculoza, cauzată de bacilul Koch, este contagioasă prin transmiterea pe calea aerului a picăturilor infecţioase. În mediu închis, picăturile mici produse prin tuse, cîntat sau strănut pot sta în aer mai mult timp, în special în cazurile în care ventilaţia este insuficientă. Penitenciarele sînt, în consecinţă, medii cu risc înalt de trasmitere a TBC-ului din cauza supraaglomerării, a hrănirii insuficiente şi din cauza accesului limitat la servicii medicale, adesea insuficiente.

Reprezentanţii Organizaţiei World Health au ajuns la concluzia că serviciile medicale din penitenciare sînt adesea inexistente din cauza lipsei fondurilor. Mai mult, aceştia susţin că, deseori, deţinuţii sînt introduşi în celule, fără o verificare a stării lor de sănătate, fiind ţinuţi într-un mediul ideal răspîndirii bolilor contagioase. Astfel, un deţinut care are tuberculoză îi poate infecta cu uşurinţă pe ceilalţi. Concluzia realizatorilor studiului este că penitenciarele au devenit medii de cultură şi incubatoare pentru tuberculoză din cauza combinaţiei dintre supraaglomerare, malnutriţie, proastă ventilaţie, şi din lipsa examinării medicale obligatorii active. Accesului deficitar la servicii medicale i se poate adăuga şi un sistem medical cu cadre care nu sînt foarte motivate din cauza salariilor mici, instrumentarului necesar şi lipsa unei instruiri în domeniul TBC. Pe de altă parte, nici deţinuţii nu respectă reţeta şi preferă auto-medicaţia, luînd medicamente procurate de pe piaţa neagră, introduse în penitenciar de către familii. Aceşti deţinuţi pot dezvolta un tip de tuberculoză rezistentă la medicaţie, pe care o pot transmite şi celorlalţi deţinuţi. Cum România a devenit stat membru al Uniunii Europene, penitenciarele trebuie să ajungă la standardele impuse de europeni. Astfel, structurile de stat ar trebui să sprijine programul de prevenţie a tuberculozei atît în sistemul public, cît şi în sistemul penitenciarelor, se stipulează în documentul întocmit de organizaţia internaţională. Din păcate, în România, nu a fost creat niciun program de prevenţie a TBC, deşi de doi ani reprezentanţii ministerului Sănătăţii se laudă că îl întocmesc. Mai mult decît atît, este foarte importantă evitarea supraaglomerării şi asigurarea unei nutriţii sănătoase, deoarece un bolnav de TBC din penitenciar nu este un pericol doar pentru ceilalţi colegi de celulă, dar şi pentru familia sa. Un bolnav de TBC care nu a fost depistat şi tratat corespunzător poate îmbolnăvi numeroase persoane cu care intră în contact.