Pensia facultativă acumulată se acordă şi în caz de invaliditate sau deces

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensia facultativă acumulată se acordă şi în caz de invaliditate sau deces

Politică 08 Iulie 2008 / 00:00 590 accesări

Participantul la un fond de pensii facultative (Pilonul III) va avea dreptul să primească sumele acumulate în contul său în cazul pierderii totale a capacităţii de muncă, respectiv în situaţia de invaliditate de gradul I sau II, potrivit unei norme a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). \"În cazul invalidităţii de gradul III, participantul va avea dreptul să opteze, după caz, pentru suspendarea sau continuarea plăţii contribuţiilor la fondul de pensii facultative\", se arată într-un comunicat al CSSPP. Autoritatea de reglementare a adoptat norma privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii facultative, în caz de invaliditate şi în caz de deces. Norma reglementează modul în care activul personal al participantului va fi utilizat în cazul în care acesta beneficiază de pensie de invaliditate în condiţiile Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sau decedează înainte de depunerea cererii pentru obţinerea unei pensii facultative. Potrivit normei, în cazul în care participantul beneficiază de pensie de invaliditate pentru afecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii, acesta va avea dreptul să primească contravaloarea activului net personal, strîns în contul fondului de pensii facultative. Pînă la adoptarea legii speciale privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor reglementate şi supravegheate de către CSSPP, participantul primeşte suma existentă în contul său ca plată unică. În cazul decesului participantului înainte ca acesta să solicite deschiderea dreptului la pensie, beneficiarii acestuia au dreptul să solicite cota parte cuvenită din contravaloarea activelor nete ale participantului, strînse în contul fondului de pensii facultative. În cazul în care prospectul fondului de pensii prevede garanţii cu privire la acoperirea riscurilor de invaliditate sau deces, administratorul fondului de pensii va plăti valoarea cea mai mare dintre activul personal net al participantului şi valoarea garanţiilor oferite. Atît pentru cazurile de invaliditate, cît şi pentru cele de deces activul personal strîns în contul fondului de pensii facultative va continua să fie administrat şi în perioada de timp cuprinsă între plata ultimei contribuţii la fond a participantului şi data efectuării plăţii unice a drepturilor cuvenite acestuia sau beneficiarilor.

Taguri articol


12