Pensia minimă garantată se transformă în indemnizaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Va fi plătită în continuare

Pensia minimă garantată se transformă în indemnizaţie

Social 17 Iulie 2010 / 00:00 588 accesări

Pensia socială minimă garantată va fi şi în continuare plătită, în exact aceleaşi condiţii ca şi până acum, deşi denumirea sa a fost schimbată în indemnizaţie socială pentru pensionari, a precizat Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). Potrivit documentului, pensia socială minimă garantată a fost introdusă începând cu 1 aprilie 2009 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/2009, în scopul îmbunătăţirii sistemului de protecţie socială, în concordanţă cu priorităţile naţionale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele vulnerabile economic, precum şi pentru a se evita excluderea socială a unei părţi din pensionarii sistemului public de pensii. Actualul guvern, din dorinţa de a evidenţia faptul că acest drept are un caracter necontributiv şi se acordă, în condiţiile legii, pensionarilor sistemului public de pensii, pentru care nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, este situat sub 350 de lei (nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari pentru anul 2010), neavând caracterul juridic al unei pensii, a reglementat înlocuirea sintagmei “pensie socială minimă garantată” cu sintagma “indemnizaţie socială pentru pensionari”. În consecinţă, “indemnizaţia socială pentru pensionari” va continua să asigure evitarea excluderii sociale a pensionarilor cu venituri reduse, iar schimbarea denumirii nu afectează nici cuantumul şi nici modalitatea de acordare, subliniază MMFPS.



12