O lege prin care persoanele din fostele localităţi necooperativizate în perioada comunistă care au fost obligate să livreze la fondul centralizat al statului produse animaliere şi agroalimentare şi nu au pensie, ar putea beneficia de un ajutor financiar lunar din partea statului, a fost votată, ieri, de senatori. Potrivit actului normativ, ajutorul financiar se stabileşte la nivelul a 70% din cuantumul stabilit pentru indemnizaţia socială garantată. Iniţiativa legislativă reglementează dreptul la ajutor financiar lunar pentru persoanele care au împlinit vârsta de pensionare şi au domiciliat în perioada regimului comunist în localităţi necooperativizate, au venituri nete de sub 30% din nivelul indemnizaţiei sociale minime garantate pentru pensionari şi care au lucrat în gospodării individuale şi au livrat produse animaliere şi agroalimentare la fondul centralizat al statului. Iniţiativa legislativă îi are ca autori pe senatorii PNL Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Emilian Frâncu, Raymond Luca, Puiu Haşotti, Paul Ichim, Cornel Popa, Titus Paşca, Mario Oprea, deputaţii PNL Vasile Berci, Dominic Gerea, Mircia Giurgiu, Neculai Rebenciuc, Ion Burlacu şi Ilie Morega, senatorii PSD Laurenţiu Coca şi Elena Mitrea, precum şi deputaţii PSD Dorel Covaci, Laurenţiu Nistor, Vasile Popeangă, Sorin Stragea şi Aurel Vlădoiu. Proiectul de lege, care a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, a întrunit 41 de voturi \"pentru\", 38 de voturi \"împotrivă\" şi două \"abţineri\".