Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, că personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, tehnicienii criminalişti, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, vor beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu. Deputaţii au adoptat, cu 226 de voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă" şi 86 de abţineri, proiectul care modifică statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Potrivit celor adoptate de deputaţi, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu acest proiect de lege.