Pensii de urmaș, doar cu adeverință de școlarizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensii de urmaș, doar cu adeverință de școlarizare

Social 04 Septembrie 2014 / 00:00 613 accesări

Pentru a beneficia de pensia de urmaș, orfanii de peste 16 ani trebuie să depună și o adeverință de școlarizare. Adeverințele care vor fi datate după începerea noului an de studii se depun, conform prevederilor Legii 263/2010, începând cu 15 septembrie pentru cei care urmează o unitate de învățământ preuniversitară și de la 1 octombrie pentru cei înscriși în sistemul universitar. De precizat că adeverința trebuie să fie însoțită de un talon de pensie. Atenție! “În cazul în care beneficiarii de pensii de urmaş nu depun adeverinţele de elev sau student în termen de 10 zile de la data începerii anului şcolar/universitar, drepturile de pensie vor fi sistate până la prezentarea acestoraˮ, declară purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța, Kristina Mutiș, într-un comunicat de presă. La fel ca și anul trecut, studenţii nu mai sunt obligaţi să depună declaraţie pe proprie răspundere că nu realizează venituri mai mari de o pătrime din salariul mediu pe economie, deoarece, în conformitate cu prevederile actului normativ, tinerii beneficiari de pensie de urmaş pot cumula pensia cu venituri salariale indiferent de cuantumul acestora din urmă.

Taguri articol


12