Pensii mărite după aprobarea bugetului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Venituri rotunjite cu 4%

Pensii mărite după aprobarea bugetului

Eveniment 15 Ianuarie 2013 / 00:00 884 accesări

Pensionarii reprezintă una dintre categoriile sociale defavorizate din România. Însă nu toţi pot fi consideraţi defavorizaţi. În timp ce unii au pensii mari şi foarte mari, cu foarte multe zerouri în coadă, alţii sunt răsplătiţi de stat cu sume mult prea mici - doar câteva sute de lei - pentru activitatea pe care au depus-o o viaţă întreagă. Din această cauză ei nu-şi pot cumpăra medicamentele de care au mare nevoie pentru a putea supravieţui şi ajung să moară prin spitale sau în propriile locuinţe, părăsiţi de copii şi de alte rude.

ŞASE MILIOANE DE PENSIONARI BENEFICIARI Guvernul condus de Victor Ponta este conştient de situaţia dramatică a majorităţii pensionarilor români. Din acest motiv, începând cu acest an, valoarea pensiilor va creşte. Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anunţat deja că pensiile sunt indexate cu 4% chiar din luna în curs. „Chiar dacă în ianuarie pensionarii nu vor primi în mână aceste majorări, vor primi diferenţele în lunile următoare, după ce va fi aprobat bugetul”, a spus Voinea. Ministrul delegat a precizat că vor beneficia de această măsură şase milioane de pensionari, din care 4,8 milioane din sistemul public de pensii şi 1,2 milioane de pensionari din agricultură. La rândul său, premierul Ponta a declarat că aşteaptă ca ministrul delegat pentru Buget să îi prezinte, mâine, o notă sau un proiect de ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât indexarea pensiilor să poată fi plătită la începutul lui februarie. „Taloanele pentru ianuarie sunt tipărite deja din decembrie, însă cele pentru februarie se tipăresc acum, la sfârşitul lunii. Plata efectivă se va face în februarie pentru luna ianuarie, inclusiv creşterea pe ianuarie. Dar creşterea este aplicată, iar plata se face în februarie”, a spus Ponta. El aminteşte şi de problemele „tehnice” pe care le întâmpină în demersul indexării pensiilor. „Indexarea se face cu rata inflaţiei şi ţinând cont de salariul mediu realizat. Datele finale, de la Institutul Naţional de Statistică, le vom avea în octombrie. Nu avem cum să stăm până în octombrie şi atunci, probabil, că trebuie să stabilim, printr-o modificare a legii, exact cei 4% pe care i-am şi pus în bugetul pe 2013”, a explicat Ponta.

Taguri articol


12