Românii care au peste 45 de ani vechime şi nu au avut salariile trecute în cartea de muncă vor intra, din iulie, în procesul de recalculare a pensiilor. Decizia Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale vizează direct persoanele care au lucrat înainte de anul 1963, iar pensia nu va mai fi calculată în funcţie de salariul minim pe economie. În perioada respectivă nu există un venit lunar minim garantat de stat, iar multe arhive s-au deteriorat, astfel că oficialii sistemului public susţin că de la 1 iulie recalcularea se va face în baza salariului mediu pe economie. "După noua metodologie, pentru anii de vechime în care nu a fost explicitat venitul, se va lua în calcul salariul mediu. Recalcularea pensiei nu se va face la cerere, ci din oficiu, astfel că la noi pot veni doar bătrînii care au documente prin care atestă faptul că au venituri mai mari decît salariul mediu. Indiferent de situaţie, se va lua în calcul cea mai avantajoasă măsură pentru pensionari", a declarat purtătorul de cuvînt al Casei Judeţene de Pensii Constanţa, Kristina Mutiş.