Pensii şi salarii reduse în regim de… urgenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensii şi salarii reduse în regim de… urgenţă

Eveniment 31 Mai 2010 / 00:00 847 accesări

Guvernul Boc 4 a decis, la ceas de seară, ca, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, să îşi asume răspunderea pentru două proiecte de lege prin care să fie aplicate măsurile criminale pe care le repetă obsesiv guvernanţii de câteva săptămâni, menite să înfometeze populaţia, nicidecum să scoată ţara din criză. Însă premierul Emil Boc ne-a liniştit: salariile de 600 de lei şi pensiile de 350 de lei nu vor scădea! De azi noapte, putem să dormim fără griji: Boc nu a anunţat niciun orizont de aşteptare pentru „luminiţa de la capătul tunelului”, ci doar ne-a comunicat că trebuie să ne sacrificăm! Dacă nu se va depune nicio moţiune de cenzură după asumarea răspunderii Guvernului, cele două acte normative vor intra în vigoare imediat, ca legi. Dacă se va depune o moţiune de cenzură şi aceasta va fi adoptată, atunci niciunul dintre proiectele de lege nu va vedea lumina zilei, iar Guvernul va fi demis.

Taguri articol


12