Pensiile ar putea fi plătite integral şi în iunie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dacă noua lege nu apare în trei săptămâni

Pensiile ar putea fi plătite integral şi în iunie

Social 01 Iunie 2010 / 00:00 576 accesări

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, ieri, că pensiile ar putea fi plătite şi în luna iunie la nivelul actual dacă până pe 15-20 iunie nu este publicată în Monitorul Oficial legea privind reducerea cu 15% a pensiilor. \"Este o procedură parlamentară de asumare a răspunderii, iar până la publicare există posibilitatea contestării legii la Curtea Constituţională\", a spus Şeitan, care a adăugat că până nu vor fi finalizaţi toţi paşii, legea privind reducerea pensiilor cu 15% nu va intra în vigoare. Şeitan a precizat că \"plata pensiilor fără reducerea cu 15% ar fi însemnat cheltuieli în plus în 2010 de 800 de milioane de euro\". Pe de altă parte, ministrul Muncii a afirmat că grevele declanşate de angajaţii din sistemul bugetar \"au o singură problemă, că ele provoacă pierderi economice, iar persoanele nu sunt plătite pe perioada grevei\". \"Probabil că cei care au intrat în grevă sunt plătiţi de către sindicate\", a mai spus Şeitan.



12