După ani în care românii ieşiţi din cîmpul muncii au aşteptat cu înfrigurare plata drepturilor pentru care au trudit o viaţă, pensiile ar putea fi plătite într-o nouă formulă. Propunerea sindicatelor privind plata pensiilor la data îndeplinirii condiţiilor de vîrstă standard şi a stagiului minim de cotizare a fost agreată şi de Ministerul Muncii, însă doar cu respectarea unui termen la depunerea documentelor. Proiectul prevede că cererea de pensionare şi actele necesare vor fi depuse la casa teritorială de pensii în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. Potrivit iniţiatorilor proiectului de act normativ, actualele reglementări creează posibilitatea menţinerii în activitate a categoriilor de persoane, atît funcţionari publici, cît şi personal contractual, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vîrstă, lucru cauzat de termenele destul de mari pentru depunerea cererilor şi de eliberare a deciziilor de pensii. \"Toate acestea creează premisa cumulului pensiei cu veniturile salariale, angajatorul fiind în imposibilitatea de a acţiona în sensul încetării raportului de serviciu, respectiv a raportului de muncă. Noile reglementări vizează limitarea termenelor existente în sensul restrîngerii acestora, respectiv creează posibilitatea angajatorului de a lua măsurile legale în vederea încetării raportului de serviciu, respectiv a raportului de muncă la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vîrstă\", se arată în nota de fundamentare.