Pensiile bătrânilor sunt de vină pentru deficitul bugetului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Asigurările sociale, în pericol! Ministrul Muncii ne luminează…

Pensiile bătrânilor sunt de vină pentru deficitul bugetului

Social 01 Septembrie 2011 / 00:00 471 accesări

Deci tot bătrânii sunt de vină. Sau trecutul. Sau, pe principiul femeii abuzate, noi suntem de vină că statul a împrumutat bani de la FMI… Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că principala vinovată pentru deficitul bugetar cronic la nivelul asigurărilor sociale din acest an este creşterea punctului de pensie în anii 2007-2008, de la 416 lei la 697 lei, care a adus la o majorarea a pensiilor cu 50%. Printre alte cauze enumerate de ministru se mai află pensionările anticipate practicate în ultimii 15 ani şi fraudele înregistrate în cazul pensionărilor pe caz de boală. Invitat la prezentarea studiului “De ce nu sunt bani pentru pensii? Cauzele deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat şi soluţii alternative”, realizat de experţii Biroului pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă, din cadrul Blocului Naţional Sindical, Lăzăroiu a ţinut să precizeze că unele aspecte sunt incorecte sau prezentate doar în mod parţial. “În anii 2007-2008, pensiile au ajuns să crească cu 50%, lucru care a dezechilibrat foarte mult bugetul asigurărilor sociale. Este adevărat că la momentul respectiv se înregistra creştere economică, însă… O creştere de 20% ar fi fost suficientă şi ar fi acoperit într-un mod rezonabil diferenţele dintre România şi UE. De asemenea, s-au făcut foarte multe pensionări anticipate, la vârste de 40-45-50 de ani, care la ora actuală reprezintă o povară ce trebuie susţinută de actualii contribuabili, dar şi prin împrumuturi obţinute de pe diferite pieţe. România a fost nevoită să se împrumute pe pieţele externe, ceea ce a făcut ca statul român să îndatoreze foarte mult generaţiile viitoare, iar această perioadă tulbure nu dă semne că se va încheia”, a precizat Lăzăroiu.



12