Pensiile acordate celor care au fost încadraţi în grupele I şi II de muncă s-au majorat, de ieri, odată cu creşterea valorii punctului de pensie şi a cuantumului pensiei sociale minime garantate de la 300 la 350 de lei, a precizat, ieri, Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS). CNPAS precizează că OUG nr. 100/2008 a intrat în vigoare la 1 octombrie 2008 şi a prevăzut acordarea unui număr suplimentar de puncte, pentru fiecare an de spor la vechimea efectivă realizată de pensionari, cuvenit pentru activităţile desfăşurate pînă la 1 aprilie 2001 în fostele grupe I şi/sau II de muncă. Actul normativ a prevăzut ca aceste punctaje suplimentare să fie acordate în patru etape, în funcţie de data înscrierii la pensie. Astfel, prima etapă a fost în octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis pînă în anul 1990 inclusiv, a doua în februarie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1991-1996 inclusiv, a treia etapă în iunie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1997-31 martie 2001 şi ultima etapă în octombrie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-30 septembrie 2008. Persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a OUG 100/2008 (1 octombrie 2008), au beneficiat de acest spor de la data pensionării. Marian Sîrbu declara, la jumătatea lunii august, că ultima etapă de majorare a pensiilor pentru persoanele care au fost în grupele I şi II de muncă va fi îngheţată pînă, cel mai probabil în 2011, din cauza crizei financiare. De asemenea, de ieri, s-a majorat valoarea punctului de pensie de la 718,4 lei la 732,8 lei şi pensia socială minimă garantată de la 300 de lei la 350 de lei. La nivel naţional sînt în total 5.517.900 de pensionari, pensia medie fiind de 655 de lei.