Pensiile private suplimentează pensia de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensiile private suplimentează pensia de stat

Economie 11 Octombrie 2006 / 00:00 1828 accesări

“Oamenii nu îşi pregătesc deloc vîrsta a treia. În schimb, pentru altfel de evenimente, cum ar fi nunta, care durează doar o zi, se fac planificări cu mult timp înainte”, a declarat, ieri, Marius Mocanu, directorul de vînzări al companiei de asigurări “Aviva”, agenţia Constanţa, în cadrul unei prezentări desfăşurate la hotelul Ibis din Constanţa. Potrivit specialiştilor, viaţa activă este privită ca “o sală de aşteptare în vederea pensionării”. În urma unui studiu realizat în cinci ţări, experţii au făcut o comparaţie între comportamentul oamenilor faţă de momentul pensionării şi regnul animal. Astfel, 23% dintre respondenţi au fost asemuiţi veveriţelor - aceştia se simt în siguranţă, întrucît au un plan financiar şi au economisit întreaga viaţă, în timp ce 25% sînt tigri (conştienţi de nevoia economisirii, dar care au apelat la strategii mai agresive care pot duce la cîştiguri mai mari, deşi metoda este riscantă). De asemenea, studiul mai arată că 24% dintre cei intervievaţi sînt struţi, întrucît spun că ar fi economisit dacă ar fi avut timp, însă întotdeauna îşi fac planurile începînd de… a doua zi. O altă categorie, (14%) a fost asemuită căprioarelor, pentru că par îngrijoraţi de ceea ce li se poate întîmpla, dar sînt prea timizi pentru a încerca să facă ceva. Pentru aceştia, anii de pensie reprezintă un motiv real de stres. Ultima categorie de respondenţi (16%) este comparată cu maimuţele: persoane prea preocupate să trăiască din plin clipa pentru a se gîndi la nevoia de a economisi şi pentru a-şi face griji pentru ziua de mîine.

Reprezentanţii Aviva au subliniat faptul că, indiferent de categoria din care face parte fiecare persoană, trebuie avute în vedere cinci idei care conduc la o bătrîneţe mai uşoară din punctul de vedere financiar. Potrivit experţilor în pensii private, fiecare persoană trebuie să ştie ce vrea de la pensionare şi ce poate oferi pensia de stat. Al treilea pas este să obţină consultanţă financiară specializată pentru a suplimenta pensia de stat. De asemenea, trebuie să învăţaţi să planificaţi şi să economisiţi, dar şi să vă asiguraţi că economiile dvs. sînt administrate de o companie de încredere. Statisticile arată că cea mai mică pensie din România este de numai... patru bani, în timp ce, din totalul de 5,8 milioane de pensionari, doar 0,3% au pensii mai mari de 10 milioane de lei. Cea mai mare pensie este de 120 de milioane de lei, dar acesta este un exemplu singular. Pe de altă parte, jumătate dintre pensionarii din agricultură nu primesc mai mult de 1,2 milioane de lei lunar, deşi pensia medie este de 3,8 milioane de lei (mai puţin de jumătate din salariul mediu - 7,67 milioane de lei). În plus, un singur salariat contribuie, lunar, la bugetul asigurărilor sociale pentru 1,24 pensionari, astfel încît banii strînşi nu ajung decît pentru plăţile curente. Toate acestea se întîmplă în condiţiile în care aprox. trei milioane de români muncesc în străinătate.

Economisiţi din timp

Reprezentanţii Aviva au dat şi exemple de calcul. Astfel, pentru o pensie privată de 120 de milioane de lei anual, dacă se începe economisirea de la vîrsta de 30 de ani, suma lunară se ridică la valoarea de 2,75 milioane de lei. Pentru cei de 35 de ani, suma creşte la 3,4 milioane de lei, în timp ce în cazul persoanelor de 40 de ani, suma economisită ajunge la 4,4 milioane de lei lunar. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că există şi deduceri pentru angajat şi angajator, în valoare de 200 de euro din venitul impozabil. Suma totală de plată nu trebuie însă să depăşească 15% din salariul brut lunar al angajatului. Pentru angajator, avantajul pensiilor private este că acestea reprezintă un instrument eficient de motivare şi fidelizare a angajaţilor. Studiile au arătat că două treimi dintre angajatori doresc să ofere o pensie privată salariaţilor.

Sistemul de pensii este gîndit pe trei piloni. Pilonul I, varianta restrînsă a sistemului actual, oferă beneficii pe care restul societăţii le poate susţine, astfel încît echilibrul bugetar să nu fie perturbat. Pilonul II este alcătuit din contribuţiile administrate privat şi este destinat rotunjirii veniturilor obţinute în primul caz. Pilonul III (opţional) are ca public-ţintă persoanele cu venituri mai consistente, astfel încît, cumulat, cei trei piloni pot reprezenta aproape valoarea ultimului salariu. Naşterea pilonilor II şi III nu se face uşor. Potrivit specialiştilor, deficitul determinat de introducerea fondurilor de pensii administrate privat asupra bugetului de asigurări sociale se va ridica, în 2007, la 150 de milioane de euro. Pentru 2008, calculele estimative arată că deficitul se va ridica la 300 - 400 de milioane de euro.



12