Pensiile private ale militarilor americani desfăşuraţi în Irak sînt serios afectate de criza financiară, ofiţerii înregistrînd importante pierderi la bursă. “Site-urile mele favorite cuprind lista companiilor în care casa mea de pensii investea. Şi în fiecare zi, văd cursul scăzînd”, a declarat un militar de la baza americană din Speicher, la nord de Bagdad. Ofiţerul în vîrstă de 31 de ani, care se ocupă de inspecţia generală a bazei, spune că a pierdut zeci de mii de dolari în criza financiară. “O treime din salariul meu este virat către o pensie complementară privată rezervată funcţionarilor şi militarilor americani. Am pierdut 30% din această pensie în această criză financiară”, a declarat acesta. Pensia privată se adaugă celei din armată, care nu a fost afectată de criză şi este echivalentă cu 50% din salariul militarilor cu o vechime de 20 de ani şi 75% pentru cei cu o vechime de 30 de ani.
Campania prezidenţială a fost eclipsată, la baza Speicher, de criza finaciară. Militarii mai în vîrstă şi mai îngrijoraţi de viitorul lor au fost cei mai afectaţi de fluctuaţiile de pe piaţa bursieră, însă nici tinerii recruţi nu au fost scutiţi. “I-am încurajat pe tinerii soldaţi să contribuie la pensiile private. Este unul dintre primele prospecte care le-au fost oferite militarilor care ajungeau în Kuweit, înainte de a fi mobilizaţi în Irak”, a explicat un ofiţer. Ciclonul financiar este cu atît mai grav resimţit cu cît pentru aceşti soldaţi este vorba despre bani cîştigaţi în patrulări, uneori în lupte, în praful din Tikrit, fieff al fostului dictator Saddam Hussein. La centrul de comandă, în toiul crizei, analiştii financiari au luat locul jucătorilor de baseball pe ecranele televizoarelor. ”Toată lumea urmărea criza. Cînd se auzea sunetul clopoţelului de încheiere a şedinţei de pe Wall Street, eram traumatizat. Nu mai dormeam decît vreo două ore pe noapte”, îşi aminteşte un ofiţer originar din statul New York. Acest militar de 32 de ani, a cărui divizie are baza în Germania, nu aşteaptă mare lucru de la viitorul preşedinte american. ”Cu excepţia faptului că poate Barack Obama numeşte pe cineva la instanţa de reglementare a pieţelor sau Congresul adoptă legile de reglementare”, spune militarul.