În pofida problemelor serioase ale economiei româneşti, Executivul nu renunţă la creşterea pensiilor. Ministrul Muncii, Marian Sîrbu, a declarat că pensiile vor creşte în acest an în două etape, aşa cum era stabilit, în vreme ce salarizarea în sectorul bugetar nu va fi afectată în niciun fel. \"Pensia va creşte la 1 aprilie cu 3%, dar şi cu 2% din octombrie. Practic, acest 43,2% va reprezenta valoarea punctului de pensie raportată la salariul mediu pe economie. Punctul de pensie va fi de 718 lei, iar la 1 octombrie, după încă o majorare cu 2%, de 732 de lei\", a declarat Sîrbu. Totodată, mai mulţi bani vor primi în acest an şi pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă. \"Etapele de creştere a punctului de pensie pentru cei care au lucrat în grupa I şi II se menţin în conformitate cu organigrama 100 de anul trecut. Vor fi trei etape de creştere, dar asta înseamnă o treime din ceea ce urmau să primească 50% pentru grupa I şi 25% pentru grupa II\", a adăugat Marian Sîrbu.