Pensionarii constănţeni vor picheta Prefectura

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensionarii constănţeni vor picheta Prefectura

Social 24 Martie 2009 / 00:00 531 accesări

După un început de săptămînă în care sindicaliştii “Cartel Alfa” au ieşit în forţă în stradă, zilele următoare vor fi la fel de tensionate. Nemulţumiţi că punctul de pensie nu a ajuns încă la 45% din salariul mediu brut pe ţară, dar şi de faptul că în buget nu au fost prevăzute sume pentru introducerea grupelor de muncă I şi II, pensionarii constănţeni vor picheta, pe 26 martie, Prefectura. Potrivit preşedintelui Sindicatului Judeţean al Pensionarilor Constanţa, Ioan Toma, acţiunea se va desfăşura în toate reşedinţele de judeţ, dar şi în faţa Palatului Victoria. “Federaţiile pensionarilor au hotărît ca acest pichet să se desfăşoare în intervalul 10.00 - 10.30 la nivelul tuturor prefecturilor din ţară. Este trist că deşi am făcut lobby pentru acest Guvern, acum înţelegem ce înseamnă lipsa de seriozitate a politicienilor. Sînt vremuri de criză, însă doar pentru unii, întrucît îmbuibaţii şi afaceriştii de peste noapte nu simt acest lucru”, a declarat Toma. Acesta susţine că la protestul de joi vor participa şi reprezentanţii Partidului Pensionarilor şi Protecţiei Sociale Constanţa. “Vom aduce 100 de persoane la Prefectură, dar mizăm şi pe sprijinul colegilor din acest partid. Toţi pensionarii sînt afectaţi de această politică a Cabinetului Boc, unde, deşi avem o Lege 250 care stabileşte o majorare a punctului de pensie, nimeni nu vrea să o aplice”, a completat Ioan Toma.

Taguri articol


12