Pensionarii constănţeni vor protesta în faţa sediului Prefecturii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sătui de sărăcie şi promisiuni

Pensionarii constănţeni vor protesta în faţa sediului Prefecturii

Eveniment 02 Octombrie 2006 / 00:00 869 accesări

Sărbătorită cu mare fast de 14 ani pe toate meridianele lumii, la fiecare început de octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vîrstnice s-a dovedit a fi pentru cei mai mulţi „seniori ai cetăţii” din Constanţa un motiv de mîndrie că sînt români. Pentru alţii însă, s-a dovedit a fi un bun prilej pentru a arăta cît de greu îşi duc pensionarii existenţa într-o Românie aproape de visul de a intra în rîndul Europei economice, dar parcă mai săracă pe zi ce trece. Adunaţi cu mic, cu mare, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, peste o sută de vîrstnici din tot judeţul au participat, ieri, la evenimentul organizat de Sindicatul Pensionarilor din România. După un scurt discurs al preşedintelui pensionarilor constănţeni, Ioan Toma, care a subliniat importanţa acestei zile pentru pensionarii din toată ţara, pe parcursul programului, atmosfera a fost întreţinută de formaţia "Mandolinata" condusă de prof. Ilie Belcin şi Livia Gavrilă. Momentul festiv de ieri a fost şi ocazia ideală pentru o întîlnire între pensionari şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), partenerul tradiţional al manifestării. Dincolo de momentul inaugural, în care directorul coordonator în cadrul CJC, Constantin Brăgaru i-a felicitat pe bătrîni şi le-a promis sprijinul constant al instituţiei pe care o reprezintă, mai ales că masa festivă şi cadourile pregătite pentru cei de vîrsta a treia au fost asigurate de către autorităţile judeţene, dialogul a fost real şi s-a concentrat pe problemele pe care le întîmpină această categorie socială.

Pe lîngă urările de sănătate şi viaţă lungă, preşedintele Partidului Pensionarilor şi Protecţiei Sociale (PPPS) Constanţa, Marin Măndescu, a subliniat faptul că vîrstnicii nu mai vor să mai aştepte îndeplinirea promisiunilor guvernanţilor care i-au adus într-o stare accentuată de sărăcie. De asemenea, liderul PPPS Constanţa a declarat că vremea declaraţiilor electorale a trecut, iar pensionarii se pregătesc pentru ample mişcări de stradă. "La sfîrşitul acestei luni, toţi pensionarii din municipiul Constanţa, care au ajuns să suporte umilinţele cauzate de pensiile care nu le ajung nici măcar pentru plata utilităţilor, vor participa la un marş de protest în faţa sediului Prefecturii Constanţa. Sîntem nemulţumiţi de recalcularea pensiilor, făcută cu jumătate de măsură şi care a adus majorări pentru mai puţin de jumătate dintre beneficiari. Este anormal ca 65 de persoane să primească în plus chiar şi opt milioane de lei vechi, în vreme ce agricultorii trăiesc cu doar cîteva sute de mii de lei. Pe de altă parte, vrem ca problema locuinţelor pensionarilor ajunşi în stradă să fie rezolvată prin punerea în funcţiune a unităţilor militare dezafectate", a încheiat Marin Măndescu.



12