Pensionarii ies în stradă, sindicaliştii BNS mai aşteaptă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensionarii ies în stradă, sindicaliştii BNS mai aşteaptă

Eveniment 26 Martie 2009 / 00:00 616 accesări

Nemulţumiţi de condiţiile grele de trai, dar şi de “îngheţarea” punctului de pensie, bătrînii constănţeni au decis să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile. Peste 100 de reprezentanţi ai Sindicatului Judeţean al Pensionarilor vor picheta, astăzi, începînd cu ora 10.00, sediul Prefecturii Constanţa, prilej cu care vor înainta revendicările lor reprezentantului Guvernului în teritoriu. Potrivit preşedintelui sindicatului, Ioan Toma, acţiunea este coordonată la nivel naţional de Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România, care a decis ca astfel de pichetări să fie organizate la nivelul tuturor prefecturilor, dar şi la sediul Guvernului. “Aceasta este doar prima formă de protest însă, dacă este nevoie, vom ajunge şi la grevă. O decizie în acest sens va fi luată la conferinţa Comitetului Naţional al Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, pe 6 aprilie, unde se va decide dacă este nevoie de o ieşire masivă în stradă”, a declarat Toma. Dacă reprezentanţii Cartel “Alfa” şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia au ales varianta pichetărilor în teritoriu, sindicaliştii Blocului Naţional Sindical (BNS) sînt decişi să organizeze, luna viitoare, un miting de amploare în Bucureşti. Liderul BNS Constanţa, Vasile Oţelea, a declarat că, la nivelul organizaţiei, s-a discutat deja despre posibilitatea organizării acestei mişcări de protest, însă nu mai devreme de 10 aprilie. “Am avut discuţii şi am decis ca fiecare organizaţie judeţeană să participe cu cîte 500 de oameni la miting. Vom protesta, atît în faţa Palatului Victoria, dar şi la sediile partidelor politice aflate la guvernare. Cred că a venit momentul să arătăm Executivului că nu se mai poate să mergem cu politicile de disponibilizare şi reduceri de salarii, în timp ce alţii o duc foarte bine în aceste vremuri de criză”, a declarat Oţelea.

Taguri articol


12