Pensionarii, în pericol de a trăi cu banii din 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensionarii, în pericol de a trăi cu banii din 2009

Eveniment 11 Ianuarie 2010 / 00:00 469 accesări

PUNCTUL DE PENSIE, MĂRUL DISCORDIEI. Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat ieri proiectul bugetului asigurărilor de stat pe 2010, care, iniţial, fusese respins. Amendamentul care a făcut ca proiectul să fie respins se referea la valoarea punctului de pensie, care trebuia să fie, începând cu 1 ianuarie 2010, de 826,2 lei. Amendamentul, iniţiat de deputaţii PSD Ioan Cindrea şi Aura Vasile şi de deputatul PNL Victor Paul Dobre, dar asumat şi de către grupurile reunite ale PNL, viza modificarea textului iniţial din proiectul bugetului asigurărilor de stat, unde se prevede că valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei. Propunerea stabilită la consultări, potrivit căreia, în 2010, se va păstra, în termeni nominali, valoarea punctului de pensie de 39,08% din salariul mediu brut pe economie, indexată cu inflaţia, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admisă. Astfel, această propunere, deşi a fost agreată în consultările birourilor comisiilor, a fost respinsă la vot. Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor (PSD), Viorel Ştefan, a conchis \"am ciuruit propunerea de la consultări\", adăugând \"propunerea, care se doreşte a fi un compromis care nu compromite pe nimeni, este să acceptăm păstrarea în termeni nominali a valorii punctului de pensie pentru 2010, dar cu precizarea că în continuare se va opera cu actualizarea la inflaţie, ca să protejăm bugetul pe anul acesta\".

CÂT PE CE. Decizia de reluare a votului a fost luată deoarece, în cazul în care plenul Parlamentului ar fi fost de acord cu respingerea proiectului de lege, ar fi rămas în vigoare bugetul asigurărilor sociale din 2009, adică pensii mai mici, la nivelul anului trecut. \"E o chestiune la care va trebui să dăm explicaţii cu toţii. Ce propunem plenului? La ICR am respins propunerea de buget pe 2010 şi am aprobat bugetul la nivelul anului 2009. La bugetul asigurărilor sociale cum facem? (...) Eu sunt de acord că a picat la vot propunerea de buget, dar haideţi să vedem ce punem în loc\", a fost intervenţia lui Ştefan Viorel, care a stârnit lungi dezbateri ale membrilor comisiilor de buget-finanţe. \"Vreau să subliniez că pensia, dacă rămâne ca anul trecut, trebuie să ştiţi că a fost indexată în aprilie cu 3% şi în octombrie cu 2%, în termeni nominali, pensia e mult mai mică\", a spus secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina. Propunerea deputatului PSD Vasile Bleotu (PSD) de reluare a votului a fost admisă de cei prezenţi cu 27 de voturi. În final, 32 de parlamentari au votat în favoarea proiectului de lege privind bugetul asigurărilor sociale. Anunţul rezultatului votului a generat aplauzele celor prezenţi.



12