Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 262 de voturi „pentru“, 15 voturi „împotrivă“ şi 22 de „abţineri“, proiectul de lege potrivit căruia, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 revin la nivelul de dinainte de recalculare. Proiectul prevede că pensiile militarilor recalculate în 2010 ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se vor plăti în cuantumul din decembrie 2010 începând de la 1 octombrie 2013. Proiectul a fost iniţat de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobriţoiu, Gabriel Vlase, George Scutaru, Mihăiţă Calimente, Radu Stroe. După vot, George Scutaru a precizat că adoptarea acestui proiect îndeplineşte unul dintre primele obiective ale USL, şi anume revenirea la pensiile militare la cuantumul din 2010. El a spus că Guvernul Boc a tăiat pensiile militarilor, şi acum, pentru 18.400 de militari din MApN şi servicii, se face dreptate, USL îndeplinindu-şi astfel promisiunea electorală. „Este un lucru foarte important pentru că se stopează toate deciziile de revizuire prin care în urma anulării grupei de muncă se diminuau foarte mult pensiile. Urma ca în luna iulie să fie luate din urmă sumele care s-au dat în baza grupelor de muncă. Sper ca acum să ne liniştim, iar până în ianuarie să fie elaborată Legea pensiilor militare“, a declarat preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – Filiala Constanţa, col.(r) Remus Macovei. În propunerea legislativă adoptată de Senat s-a precizat că „din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării acestora în timp, documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor pentru calculul pensiei nu au putut fi obţinute în timpul prevăzut de ordonanţă“.