Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, le-a transmis medicilor de familie să nu le mai ceară pensionarilor cu venituri de până în 700 de lei adeverinţă de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în vederea eliberării reţetelor compensate. Declaraţiile lui Buşoi vin în contextul în care medicii de familie au anunţat că nu mai eliberează reţete compensate cu 90% pensionarilor cu venituri sub 700 de lei dacă aceştia nu aduc adeverinţe de venit de la ANAF. Motivul a fost că Ministerul Finanţelor le-a imputat medicilor de familie sume semnificative pe ultimii trei ani, deoarece unii pacienţi au declarat că au venituri mici pentru obţinerea medicamentelor compensate, însă, în realitate, situaţia lor fiscală depăşea plafonul impus de lege. În acest context, preşedintele CNAS a precizat, ieri, că a transmis caselor judeţene de sănătate că sunt suficiente declaraţia pe proprie răspundere a pensionarului şi copia după talonul de pensie. „În ceea ce priveşte reţetele 0700, de compensare, am trimis către toate casele judeţene din ţară clarificarea foarte fermă că, atât timp cât medicul de familie are declaraţia pe proprie răspundere şi copie după talonul de pensii, se încadrează în litera şi spiritul legii. Nu trebuie nicio acţiune de a recupera sume de la acel medic de familie. Prin urmare, cât timp medicii de familie au aceste argumente - declaraţia pe propria răspundere a pensionarului că nu mai realizează şi alte venituri în afară de pensii şi copie după talonul de pensie -, nu este nevoie, nu trebuie să aducă niciun fel de adeverinţă de la ANAF", a explicat Buşoi. El a adăugat că a trimis Ministerului Sănătăţii şi ANAF o adresă pentru a promova o Hotărâre de Guvern care să clarifice această chestiune, act normativ care în prezent se află pe "circuitul de adoptare". "Am trimis o adresă către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Finanţe de a promova o hotărâre de guvern care să clarifice această chestiune, şi anume să nu mai scriem venituri exclusiv din pensie, ci să scriem venituri fiscale generale şi să luăm ca an de referinţă anul anterior fiscal", a mai spus preşedintele CNAS, Cristian Buşoi.