Pensionarii, pe picior de protest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensionarii, pe picior de protest

Social 07 Martie 2009 / 00:00 771 accesări

După două luni în care au încercat să determine Executivul să-şi schimbe politica faţă de majorarea punctului de pensie şi creşterea veniturilor celor care au lucrat în grupele I şi II, pensionarii au ajuns de unde au plecat. Aprobarea bugetului nu a schimbat prea mult lucrurile în ceea ce priveşte soarta milioanelor de pensionari români, astfel că aceştia sînt decişi să obţină majorările cuvenite pe calea protestelor. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, a declarat că pensionarii vor ieşi în stradă, pe 26 martie, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de menţinerea punctului de pensie sub nivelul de 45% din salariul minim pe economie. \"În acest moment, Legea 250/2008 îşi produce efectele. Pensionarii au primit în februarie, urmînd să primească şi în martie, pensii conform Legii 250, cu aplicarea punctului de pensie reprezentînd 45% din salariul mediu brut pe economie. Din aprilie, cînd va intra în vigoare noul buget, punctul de pensie va deveni 42,2%\", a explicat Preda Nedelcu. Pensionarii vor picheta astfel sediile prefecturilor, precum şi pe cele ale Guvernului şi Parlamentului. Nedelcu a mai afirmat că se va adresa şi Avocatului Poporului, precizînd că această lege nu trebuia modificată. La mijlocul lunii trecute, pensionarii au trimis şefului statului, premierului şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare deschisă în care cereau aplicarea legii de majorare a punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut prognozat pentru 2009, în caz contrar ameninţînd cu proteste de amploare. \"Am încercat în repetate rînduri să atragem atenţia asupra acestor probleme, dar nu ne-a ascultat nimeni. Dacă este să se ajungă la proteste, sigur că ne vom solidariza cu ceilalţi pensionari şi vom ieşi în stradă. Deocamdată, aşteptăm întrunirea Adunării Generale la care şi-a anunţat participarea şi vicepreşedintele Biroului Permanent al Federaţiei, Marin Iancu, iar apoi vom avea o poziţie clară în acest sens\", a declarat preşedintele Sindicatului Judeţean al Pensionarilor Constanţa, Ioan Toma.



Ştiri recomandate

12