Primarul oraşului Ovidiu George Scupra a luat o serie de măsuri privind reorganizarea servicilor Primăriei. „În ideea reducerii cheltuielilor bugetare am dat dispoziţie ca o serie de direcţii să fie transformate în servicii, reducând astfel numărul personalului. În acest fel, pe lângă reducerea cheltuielilor bugetare, am eliberat o serie de spaţii care vor primi o altă destinaţie”, a declarat primarul George Scupra. Una dintre direcţiile vizate a fost cea de asistenţă socială. „Pentru că în clădirea Primăriei exista un spaţiu în care Serviciul de Asistenţă Socială să îşi poată desfăşura activitatea a fost aprobată o hotărâre de consiliul prin care am reglementat acest lucru, în prezent serviciul funcţionând fără probleme în clădirea Primăriei”, a spus Scupra. Cum spaţiul a fost eliberat, primarul a luat decizia reamenajării acestuia şi transformarea lui în „Clubul Pensionarilor Ovidiu”, lucru pe care l-a reglementat printr-o altă hotărâre de consiliu, aprobată deja de consilieri. „La nivelul oraşului Ovidiu nu exista un club al pensionarilor, unde cei de vârsta a treia să îşi poată petrece cât mai plăcut timpul liber. Este vorba despre un club de iarnă unde în prezent lucrăm la amenajările şi dotările interioare. Cei care vor merge acolo vor avea la dispoziţie jocuri de table, şah, rummy şi un aparat pentru cafea şi ceai. De asemenea, am făcut abonamente la mai multe ziare locale şi centrale, pentru amatorii de informaţii. Este doar unul din proiectele destinate pensionarilor. Cred că este obligaţia noastră ca administraţie locală să ne îngrijim de bătrânii oraşului”, a explicat Scupra. Potrivit primarului, „Clubul Pensionarilor Ovidiu”, programul de funcţionare va fi stabilit în perioada imediat următoare de Primărie. George Scupra a spus că pentru perioada verii va fi amenajat un club de vară într-o zonă ce urmează a fi stabilită de către Consiliul Local.