Primăria Constanța i-a răsplătit, joi, pe seniorii municipiului ajunși la venerabila vârstă de 80, 90 sau 100 de ani, pentru implicarea lor în dezvoltarea comunității. Alături de ei, au fost premiate și familiile „de aur”, adică cele care au ajuns la 50 de ani de căsnicie. Fiecare bătrân și fiecare cuplu a primit, la Casa de Cultură a Sindicatelor, câte 300 de lei din partea municipalității. La acest eveniment a participat și primarul Constanței, Decebal Făgădău, care i-a anunțat pe vârstnici că, începând din acest an fiecare pensionar care se încadrează în condițiile impuse de Primărie va primi acasă abonamentele pentru transport în comun, după modelul tichetelor sociale. La Casa de Cultură au fost premiați nouă pensionari care au împlinit vârsta de 90 de ani, 97 carr au împlinit vârsta de 80 de ani și 57 de cupluri care au aniversat 50 de căsătorie. Amintim că programul de premiere a vârstnicilor a fost instituit, în urmă cu 16 ani, de fostul primar Radu Mazăre. Până în februarie 2016, erau premiați doar vârstnicii ajunși la 80 de ani și cuplurile care sărbătoreau nunta de aur. De anul trecut sunt răsplătiți și bătrânii care au împlinit 90, respectiv 100 de ani.