Pentagonul vrea să aducă armament greu în ţările baltice şi est-europene, între care şi România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pentagonul vrea să aducă armament greu în ţările baltice şi est-europene, între care şi România

Administrație 14 Iunie 2015 / 12:21 395 accesări

Pentagonul intenţionează să staţioneze armament greu, între care tancuri, precum şi 5.000 de militari în câteva state est-europene şi în ţările baltice, au declarat oficiali americani din cadrul NATO. Propunerea, în cazul în care va fi aprobată, va marca o premieră de la sfârşitul Războiului Rece, fiind prima dată când Statele Unite ar staţiona echipament militar greu într-un nou stat membru NATO din Europa de Est. Anexarea Crimeei de către Rusia şi războiul din estul Ucrainei au tras un semnal de alarmă şi au determinat noi planificări militare în capitalele NATO. Aceasta ar fi prima serie de măsuri importante luate de Statele Unite şi NATO pentru consolidarea forţei în regiune şi ar trimite un mesaj aliaţilor şi preşedintelui rus, Vladimir Putin, că Statele Unite vor apăra membrii NATO de la frontiera rusă. După extinderea Alianţei Nord-Atlantice cu ţările baltice, în 2004, Statele Unite au evitat staţionarea permanentă de echipament şi trupe în est, în încercarea de a ajunge la diverse forme de parteneriat cu Rusia. Echipamentul va fi staţionat la bazele NATO şi va suficient cât să răspundă nevoilor unei brigăzi de 3.000 până la 5.000 de militari. Acesta va fi similar celui pe care Statele Unite l-au avut în Kuwait timp de peste un deceniu, după invadarea ţării de către Irak, în 1990. Solicitarea Pentagonului necesită aprobarea secretarului Apărării, Ashton B. Carter, şi a Casei Albe. 



12