Ministerul Sănătăţii (MS) a identificat 100 de medicamente cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionarea unităţilor sanitare publice cu paturi. „Căutăm soluţii pentru a reuşi aprovizionarea spitalelor cu aceste produse. Avem o Comisie desemnată prin Ordin de ministru care monitorizează în permanenţă piaţa, pentru a identifica şi alte produse la care pacienţii au acces cu dificultate. Sunt situaţii în care aceste medicamente nu mai prezintă interes comercial pentru producători şi distribuitori, sau situaţii când producţia este oprită. Avem două soluţii pe care în prezent le dezbatem. Putem merge pe obligativitatea unităţilor sanitare de a realiza licitaţii pe acord cadru cu o durată de 3 ani pentru achiziţia medicamentelor. Dar o măsură viabilă mi se pare achiziţionarea, eventual, prin compania naţională „Unifarm”, prin licitaţie naţională”, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, dr. Raed Arafat. Demnitarul a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corepunzătoare medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionarea unităţilor sanitare publice cu paturi. Documentul conţine Lista medicamentelor incluse în cadrul ghidurilor clinice, schemelor sau protocoalelor terapeutice cu disfuncţionalităţi în aprovizionare.